VIDEO. Gheorghe Damian, primarul comunei campioane la atragerea de fonduri europene: Am fost exclus din PSD noaptea, ca hoții. A fost un troc și rămân independent/ Decizia, primită la un an de la contestație
Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, Gheorghe Damian, exclus din PSD în ianuarie 2017 de organizația județeană – ”noaptea, ca hoții” -, a primit în urmă cu câteva zile aprobarea CEx-ului cu privire la această decizie, în urma contestației sale, el considerând că la mijloc a fost un troc.
Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a spus, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că aprobarea Comitetului Executiv Național al PSD, în urma contestației sale, cu privire la excluderea sa din partid a primit-o în urmă cu câteva zile. Damian consideră că liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a condiționat votul său privind retragerea sprijinului politic guvernului Tudose și susținerea noului Cabinet, în schimbul excluderii definitive a lui din PSD.
Întrebat de ce a durat atât timp pentru aprobarea excluderii, în condițiile în care această decizie a fost luată de organizația județeană în urmă de mai bine cu un an, Gheorghe Damian a răspuns: ”Până la urma urmei, problemele care le aveau la centru erau mult mai mari decât soarta unui primar de comună din județul Alba. Pe de altă parte cred că decizia aceasta, știți data, 22 ianuarie, în momentul executării premierului Tudose. Și a fost practic un troc între votul de la Alba și excluderea lui Damian (…) Liderul PSD Alba a condiționat votul lui de susținerea noului guvern”.
Gheorghe Damian a spus că aprobarea deciziei de excludere este semnată de președintele PSD, Liviu Dragnea și de secretarul general al partidului, Marian Neacșu, dar nu este motivată. El nu are nimic de reproșat organizației centrale a partidului și bănuiește că frica de concurență a dus la decizia organizației județene, respectiv a lui Ioan Dîrzu, în cazul excluderii sale.
”În ceea ce privește situația mea politică vin astăzi în fața dumneavoastră, cu respect pentru cetățenii pe care îi informați, așa cum ar trebui să facă orice om politic, să declar că sunt independent, că în urmă cu ceva vreme, conducerea centrală a PSD a luat decizia, în urma contestației făcută de mine, să fiu exclus. Mai exact, în 22 ianuarie 2018, Comitetul Executiv Național al PSD a aprobat excluderea mea și a domnului Ioan Florea, consilier județean, iată, la mai bine de un an de când Comitetul Executiv Județean al PSD, sub conducerea președintelui interimar, domnul Ioan Dîrzu, a decis într-o seară, târziu, într-o ședință în care nici măcar nu am fost invitat, nu mi s-a dat voie să fiu apărat – știm foarte bine că și cel mai mare criminal are dreptul la apărare în lumea aceasta – și am fost, practic, exclus din partid <noaptea ca hoții>. Atunci am vorbit destul de puțin, am fost destul de rezervat în exprimarea mea din mai multe motive: nu am vrut să aduc un prejudiciu de imagine Partidului Social Democrat, care la vremea aceea intrase proaspăt la guvernare, dar mai ales nu am vrut să aduc prejudiciu de imagine colegilor mei din PSD Alba, camarazilor mei cu care, știți foarte bine, în 2016 am luptat cot la cot și am obținut un rezultat istoric, bătându-ne atunci cu cea mai puternică organizație a PNL din Alba. Am fost sincer deranjat și mâhnit de inchizițiile făcute atunci pe bandă rulantă, de către conducerea PSD Alba, într-un mod complet nedemocratic”, a spus Gheorghe Damian.
Primarul din Ciugud a precizat că nu va contesta decizia CEx-ului, deși are această posibilitate, și va rămâne independent politic.
”Voi rămâne independent că este foarte confortabil să rămâi independent într-o comună în care nu mai depinzi, din fericire, de politic, într-o comună în care deja avem un traseu clar de dezvoltare și aștept ca în partidele politice și în special în PSD să fie promovați oameni cu principii sănătoase pentru că până la urma urmei populația asta își dorește. Își dorește oameni de stat mai mult decât oameni politici”, a spus Damian.
Oficial, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a evitat să facă publice motivele excluderii, afirmând că sunt ”probleme interne”, iar ”rufele nu trebuie spălate în public”.
Neoficial, însă, lui Damian i s-a imputat diferenţa de scor obţinută de PSD, la alegerile locale, între Primăria Ciugud şi Consiliul Judeţean Alba. Un alt motiv de nemulţumire vehiculat în spaţiul public a fost că la alegerile parlamentare din 2016 Gheorghe Damian ar fi făcut campanie doar pentru Daniel Breaz, rector al Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a ocupat locul 1 la Senat.
Comuna Ciugud a atras 27 de milioane de euro din fonduri europene, fiind una dintre primele din ţară cu drumuri agricole asfaltate, piste pentru biciclişti, internet wireless în parcuri şi iluminat public de la energia eoliană. Primăria a amenajat, într-un sat vecin cu Alba Iulia, o zonă industrială unde s-au realizat investiţii private de peste zece milioane de euro şi 1.000 de locuri de muncă. Aceasta este singura comună din judeţul Alba unde populaţia între cele două recensăminte – din 2002 şi 2011 – a crescut, respectiv de la 2.700 la 3.200 de locutori, datorită, spun oamenii, ”condiţiilor de viaţă create”.
Primarul din Ciugud a mai declarat, în cadrul conferinței de presă, că investițiile vor continua în comuna Ciugud, în acest an fiind bugetați pentru investiții peste șase milioane de euro, urmând a fi construite o grădiniță cu program prelungit, un pod peste râul Mureș și noi piste pentru bicicliști.
De asemenea, vor fi asfaltate străzile care au trecut din proprietatea privată în proprietatea publică, dar și cele din zona industrială.
Gheorghe Damian a primit, recent, distincția ”primar de cinci stele” din partea Asociației Comunelor din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana