Ştirea zilei

VIDEO| Foștii camarazi de arme din Legiunea Străină Franceză, întâlnire la Alba Iulia. Au comemorat 160 de ani de la sacrificiul suprem la Camerone

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO| Foștii camarazi de arme din Legiunea Străină Franceză, întâlnire la Alba Iulia. Au comemorat 160 de ani de la sacrificiul suprem la Camerone

Sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 11.00, Asociatia „Legiunea Străină România” a comemorat, la Alba Iulia, 160 de ani de la faimoasa bătalie de la Camerone, Mexic.

Ceremonia de astăzi s-a desfășurat pe esplanada Obeliscului cu participarea membrilor asociației și reprezentanți ai Ambasadei Frantei.

„Am ales Alba Iulia din două motive. Fiind orașul Unirii ne-am gândit că ar fi un mesaj de unitate pentru noi, foștii membrii ai Legiunii Străine, de naționalitate română. Al doilea motiv este încărcătura istorică aparte pentru evenimentele istorice care s-au întâmplat de la daci și romani, până în zilele noastre.

Astăzi comemorăm 160 de ani de la lupta dintre soldații legiunii și armata mexicană. Legionarii din timpul acela și-a dat cuvântul că-și vor apăra misiunea până la ultimul cartuș. Dintre ei au supraviețuit 5, restul murind cu onoare pentru cauza în care credeau”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, Bogdan Gârbovan, președintele Asociației „Legiunea Străină România”.

Asociația numără între 50-60 de membrii, pe bază de voluntariat și sunt înscriși doar membri ai Legiunii care au terminat cu bine armata și s-au integrat în societate. Între anii 2005-2012, românii au fost a doua naționalitate, după francezi, în Legiunea Străină.

Bătălia de la Camerone a fost o luptă între o companie din Legiunea Străină și trupele mexicane pe 30 aprilie 1863. Șaizeci și cinci de soldați ai Legiunii, asediați într-o clădire a unei ferme din micul sat Camarón de Tejeda („Camerone” în franceză), au rezistat atacului a 2.000 de soldați mexicani pentru mai mult de 10 ore. La ora 18, cei cinci legionari încă capabili să lupte, fără muniție, și-au atacat adversarii cu baionete. Un ofițer și un soldat au fost uciși și în cele din urmă, s-au predat inamicului cu condiția să-și păstreze armele și să poată salva tovarășii răniți.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult