Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO: Florin Roman prezintă loturile Autostrăzii Sebeș-Turda scoase la licitație. Propune și doi noi cetățeni de onoare

Bogdan Presecan

Publicat

în

F roman cjAstăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PNL Alba, Florin Roman – vicepreședintele Consiliului Județean Alba a prezentat pe larg stadiul Autostrăzii Sebeș -Turda, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a fost lansată procedura de licitație pentru proiectarea și execuția celei mai mari investiții din județul Alba de după 1989.

Astfel, motivul pentru care autostrada a fost împărțită în 4 loturi este pentru a se putea lucra concomitent pe mai multe tronsoane, pentru a exista competitivitate între constructori și pentru a se evita situația în care o singură societate să câștige un contract de asemenea avenrgură.

Anunțul oficial de licitație publicat pe SEAP prezintă caracteristicile financiare și tehnice ale celor 4 loturi de autostradă, cu o lungime însumată de 70 de kilometri şi un cost estimat de circa 2,5 miliarde de lei, echivalentul a 554 milioane de euro. În medie prețul plătit pentru un kilometru de autostradă se ridică la aproape 8 milioane de euro.

Valoarea rezultată pentru realizarea investiției, în urma finalizării studiului de fezabilitate, este semnificativ mai mică decât ce estimată. Potrivit vicelui CJ Alba diferența de bani va fi utilizată pentru construcția unei noi autostrăzi care se învecinează cu județul Alba, despre care nu poate spune mai multe pentru moment.

Pe loturi, sumele sunt împărţite astfel:

Lotul 1 (17 km – km 0+000 – km 17+000, de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului) – 57.028 milioane de lei

Lotul 2 (24,25 km – km 17+000 – km 41+250, de la Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud) – 66.913 milioane de lei

Lotul 3 (12,45 km – km 41+250 – km 53+700, de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea) – 48.372 milioane de lei

Lotul 4 (16,300 km – km 53+700 – km 70+000, de la nodul din Decea până la intrarea în autostradă la Turda) – 53.248 milioane de lei

Doar societățile puternice vor putea câștiga licitațiile pentru construirea Autostrăzii, a precizat Roman.

Chiar dacă o firmă poate depune cereri de oferte pentru unul sau mai multe loturi, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cum ar fi experiența în lucrări similare, cifră de afaceri pe ultimii 3 ani de peste 500 de milioane de lei (cifra variază în funcție de fiecare lot licitat: minim 565.000.000 lei pentru lotul 1, 660.000.000 lei pentru lotul 2, 480.000.000 lei pentru lotul 3 și 525.000.000 lei pentru lotul 4) sau deținerea unui număr minim de utilaje.

Aceste măsuri au ca obiectiv alegerea unor constructori serioși care au capacitatea de a finaliza lucrările în teremenii stabiliți, respectiv de 22 de luni de la stabilirea finală a câștigătorilor licitației (4 luni pentru proiectare respectiv, 18 luni pentru execuţia lucrărilor).

O altă condiție pe care participanții la licitație vor trebui să o îndeplinească prevede precizarea clară a societăților cărora intenționează să subcontracteze din lucrare, precum și dimensiunea porțiunii concesionate. În cazul în care subantreprenorul nu va respecta termenele și condițiile de execuție a lucrării,, beneficiarul va trage la răspundere direct câștigătorul licitației.

După începerea lucrărilor de execuție a autostrăzii, voi face demersuri pentru ca ministrul Dan Șova și directorul CNADNR Mircea Pop să devină cetățeni de onoare ai municipiului Alba Iulia

Până în data de 12 septembrie se vor depune plicurile cu ofertele la CNADR, în 13 septebrie acestea se vor deschide,  iar in termen de 30 de zile sunt desemnati castigatorii. Vor urma, cel mai probabil perioada de contestații, însă, potrivit lui Florin Roman, acest lucru nu va trebui să afecteze începerea lucrărilor, întrucât există la dispoziție lunile de iarnă pentru desemnarea finală a câștigătorilor licitației. Astfel că, în primăvara anului 2014 se vor turna primii kilometri de autostradă între Sebeș și Turda.

Perioada de execuție este de 22 de luni la care adaugă cele 4 luni de proiectare și cele 44 de luni de supervizare a autostrăzii, astfel încât dacă apar probleme tehnice vor fi suportate din cheltuiala constructorului.

Florin Roman, cel care a reînviat proeictul inițial de drum expres Sebeș-Turda, cu ajotorul ministrului Marilor Proiecte de Infrastructură –  Dan Șova și al directorului general al CNADNR – Mircea Pop, a declarat că va face demersurile necesare pentru ca cei doi să fie desemnați cetățeni de onoare al municipiului Alba Iulia, pentru că meritele trebuie întodeauna recunoscute și apreciate.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea