Ştirea zilei

VIDEO | Creșă modernă, inaugurată la Blaj, în prezența ministrului Dezvoltării. 70 de locuri pentru copii, începând din această toamnă: „O investiție foarte utilă pentru comunitatea noastră”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Creșă modernă, inaugurată la Blaj, în prezența ministrului Dezvoltării. 70 de locuri pentru copii, începând din această toamnă: „O investiție foarte utilă pentru comunitatea noastră”

O nouă creșă construită în zona Blaj-Tiur, printr-un proiect derulat de Ministerul Dezvoltării și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost inaugurată vineri, 14 august 2026.

Petrecerea Divorțaților

Investiția se ridică la aproximativ 12 milioane de lei, iar noua unitate are o capacitate de 70 de copii, potrivit primarului municipiului Blaj, care mai afirmă că creșa va începe să funcționeze din această toamnă.

,,Este o investiție foarte utilă pentru comunitatea noastră. O investiție de aproape 12 milioane de lei. Din această toamnă va începe să funcționeze. Este o creșă care are o capacitate de 70 de copii. O creșă modernă, din proiectul «Sfânta Ana», de 110 creșe din România.”, a explicat Gheorghe Valentin Rotar, edilul din Blaj, pentru ziarulunirea.ro.

Creșa este dotată cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile. Anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante.

Creșa are săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Ea va deservi în special familiile cu copii mici din cartierele Berc, Izvoarele, Veza și localitatea aparținătoare Tiur.

,,Un obiectiv foarte îndrăzneț și îl felicit pe ministrul Attila Cseke pentru realizarea lui. Au fost foarte mulți miniștii de când sunt eu primar, dar asemenea proiect finalizat în termenul prevăzut nu am văzut. Este a doua creșă pentru comunitatea noastră. Una am inaugurat-o acum doi ani de zile pe fonduri europene. Cu aceasta, credem că ajungem să avem potențialul de a școlariza toți bebelușii pentru părinții care doresc să își aducă copiii la creșe.”, a mai explicat edilul din Blaj.

Noua creșă este situată în „Lunca Ciufudului”, lângă parcul de la intrarea în Tiur, localitate componentă a municipiului Blaj. 

În ceea ce priveşte creşa de pe strada Eroilor, ea şi-a deschis uşile pentru antepreşcolarii din municipiu în urmă cu doi ani. Creşa a fost amenajată într-un spaţiu în care anterior a fost o grădiniţă. Valoarea investiţiei s-a ridicat în final la aproape 4,9 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local a fost de aproape 2 milioane de lei, restul fiind fonduri europene.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei Judecătoria Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal în cazul a doi artiști muzicieni, judecați pentru falsuri și înșelăciune în dosarul indemnizațiilor plătite în timpul pandemiei. Motivul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei Un alt fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării ce a avut loc în anul 2021, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată la Ocna Mureș, în urma unei investiții estimate la aproape 8 […]

Citește mai mult