Politică Administrație

VIDEO Clement Negruț: Ponta, un premier penal. Sperăm ca justiția să își poată face așa cum trebuie datoria

Ioana Oprean

Publicat

în

O ţară întreagă s-a săturat de Victor Viorel Ponta, susține deputatul Clement Negruț. Numai el nu s-a săturat de funcţia de care se agață cu disperare. Avem primul premier cu dosar penal în exercițiu.

Clement Negrut01Avem un premier care chipurile pentru a nu aduce prejudicii de imagine PSD îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al acestui partid însă consideră că imaginea României contează mai puțin decât imaginea partidului său şi nu demisionează şi din funcţia de prim ministru.

Nu poţi conduce un guvern prin corespondenţă, un premier pe drumuri care se plimbă între DNA şi Guvern între Instambul şi Miami nu are capacitatea de a mai conduce un guvern. Avem un premier care la fiecare apariţie publică spune câte o minciună cu o naturaleţe năucitoare, zilele acestea ca să mai tragă de timp, doar, doar, îl va intimida pe procurorul de caz, a declarat că va demisiona numai în cazul în care va pierde susţinerea coaliției sau TVA nu coboară la cel puțin 20%. A uitat de promisiunile că va demisona dacă va pierde alegerile prezidenţiale, ori dacă va fi vizat de vreun dosar penal, sau dacă va fi inculpat penal. De fiecare dată s-a dovedit că minte după cum respiră, este tot ceea ce a făcut în trei ani de aşa-zisă guvernare.

Să ne reamintim: procurorii DNA îl acuză pe premier de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a prietenului Dan Şova.

În realitate, Victor Viorel Ponta nu ar fi efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova. Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova că acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, ,,pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”. Paguba constatată de procurori, după încheierea raportului de expertiză fiscală şi contabilă este de 51.000 lei. Pentru acest lucru i s-a impus sechestru pe un apartament. Mă întreb însă: pentru paguba adusă acestei ţări de trei ani de zile, nu va fi tras la răspundere? Pentru cât a tras înapoi România, pentru toate prostiile făcute cum şi când va plăti Victor Ponta?

Sperăm ca justiția să își poată face așa cum trebuie datoria, chiar dacă există o presiune, dată de funcţia pe care o are inculpatul.

Preşedinte PMP Alba, Clement Negruț


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult