Politică Administrație

VIDEO/ Clement Negruț: ”Lucrările la autostradă vor fi reluate săptămâna viitoare”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Dacă vor fi condiții meteo favorabile, constructorii vor relua lucrul la tronsonul de autostradă Orăștie Sebeș, săptămâna viitoare, cu aproape două săptămâni întârziere față de anul trecut. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, de către deputatul PDL Clement Negruț.

Acesta a explicat întârzierea prin faptul că Bugetul nu este încă aprobat iar din această cauză toate investițiile din țară stagnează.

Potrivit parlamentarului de Alba se va lucra la finalizarea montării traverselor la podurile de pe respectivul tronson de autostradă, un ”punct fierbinte” fiind zona  Kronospan – Holtzindustrie unde va fi o traversare peste liniile de cale ferată și unde se va lucra în colaborare cu cei de la CFR și este posibil să apară blocaje sau întârzieri în circulația trenurilor.

O altă problemă semnalată este existența unei porțiuni de aproximativ 2.000 de mp care încă nu este expropriată (ceea ce duce la alte întârzieri în finalizarea lucrărilor).  Negruț a promis că se va interesa despre ce este vorba și chiar va interveni la ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care ”are o afininitate pentru județul Alba” și pe care va încerca ”să-l sensibilizeze” astfel încât problema să fie rezolvată cât mai curând.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult