Politică Administrație

VIDEO | Centura ocolitoare a orașului Zlatna, la prima reabilitare amplă în 4 decenii de existență

Ioana Oprean

Publicat

în

Centura ocolitoare a orașului Zlatna, la prima reabilitare amplă în 4 decenii de existență

Lucrările de reabilitare a centurii ocolitoare a orașului Zlatna, cele mai ample din cei 40 de ani scurși de la darea în folosință a drumului amintit, au ajuns în punctul în care e posibilă din nou direcționarea traficului greu de tranzit pe această arteră.

Varianta ocolitoare (DC 78), inaugurată în 1985, are o lungime totală de 5,6 kilometri, din care, din motive obiective, s-a acționat pentru moment pentru reabilitare pe aproximativ 3,4 kilometri. Proiectul inițial prevedea reabilitarea pe întreaga suprafață, însă administrația locală s-a lovit de imposibilitatea de a dispune de toate fondurile necesare.

În cele din urmă, autoritățile din Zlatna au primit o finanțare de 16 milioane de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și s-au apucat de treabă pe teren în 2023, când a fost atribuit contractul de execuție a lucrărilor unei companii din județul Alba, Europexpres SRL.

„Este un proiect care mi-a mâncat câțiva ani din viață, pentru că m-am chinuit cel puțin 10-12 ani să întabulez centura asta pe orașul Zlatna. Sigur că obiectivul ăsta de investiții mai are prevăzute o pistă de biciclete și trotuar, dar acelea se pot face și pe urmă. Norocul este că noi ajunsesem să turnăm stabilizatul, care este sub beton, înainte de a apărea măsurile de austeritate. Dacă acel stabilizat nu venea cu acest beton peste el, la anul trebuia să-l radem și să-l aruncăm pur și simplu. Și erau 1,8 milioane de lei pe care-i aruncam.

Acum tot ce este făcut până în prezent, și e făcut cam 80% din ceea ce înseamnă drum propriu-zis, poate chiar mai mult, 90% din drum efectiv – înseamnă o investiție care a salvat ceea ce era turnat și ceea ce poate fi deja funcțional, că asta este extraordinar. Iar pista de biciclete și trotuarul le vom face anul viitor, când vor fi bani. Acestea, pista de biciclete și trotuarele, se pot face și dacă traficul greu funcționează pe aici”, a dezvăluit primarul Silviu Ponoran.

Potrivit edilului, Consiliul Județean Alba s-a angajat ca, la capătul de sus al arterei, care face legătura cu Almașu Mare, să toarne o bandă de asfalt peste betonul existent, până la podul care iese în DN 74.

„Traficul greu desfășurat pe aici reprezintă o binecuvântare pentru tot orașul”

Traficul rutier al autovehiculelor peste 7,5 tone, în tranzit pe ruta Alba Iulia – Abrud și retur, este restricționat de ani buni în interiorul orașului Zlatna, circulația realizându-se exclusiv pe varianta ocolitoare. Pe perioada lucrărilor la drumul de centură s-a făcut, însă, o derogare de la reglementările locale.

„Traficul greu desfășurat pe aici reprezintă o binecuvântare pentru tot orașul. În schimb, să avem acest trafic greu prin interiorul orașului e o nenorocire. Trec camioane grele care vin de la Roșia Poieni, vin din trei cariere de aici, de lângă noi, camioane încărcate. Chiar și eu am casa lângă drum și mi se scutură patul în dormitor. Plus alte neajunsuri: praf, mizerie și distrugerea inevitabilă a străzilor din oraș”, a explicat primarul Zlatnei.

„A fost o porțiune critică pe acest drum de centură, o porțiune cu asfalt cândva, care s-a degradat serios în timp”, a precizat Silviu Ponoran.

Ca delimitare kilometrică pe DC 78, obiectivul de investiții este situat între pozițiile kilometrice 0+995 și 3+600 de metri. S-au impus intervenții ținând cont de mai multe deficiențe identificate: din cauza stării precare în care se afla drumul, în condiții meteo nefavorabile, acesta devenea greu practicabil; din cauza situației infrastructurii rutiere, ce prezenta numeroase deteriorări, traficul se derula în condiții foarte dificile și cu viteză redusă; starea șanțurilor existente, lipsa de continuitate a acestora, cât și lipsa totală pe anumite tronsoane, dar și pantele transversale și longitudinale necorespunzătoare ale platformei, au dus la îngreunarea colectării apelor de suprafață, apa stagnând pe platforma drumului și degradând, de-a lungul timpului, sistemul rutier; lipsa alternativelor pentru transportul nemotorizat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult