VIDEO| Când intră in vigoare PARCĂRILE cu PLATĂ din Alba Iulia: Doar avertismente pentru contravenienți, în primele două săptămâni
Primăria municipiului Alba Iulia va demara procedura de taxare pentru parcările cu plată din oraș. Regulamentul parcărilor publice va intra în vigoare începând cu data de 18 ianuarie 2021. Măsura vine după ce aplicarea taxării parcărilor a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei de coronavirus.
În primele două săptămâni de la intrarea în vigoare a regulamentului parcărilor publice, contravenienții vor fi sancționați doar cu avertisment, de către polițiștii locali, urmând ca după aceste 2 săptămâni de acomodare să fie acordate amenzi.
„Anunț cetățenii că începând cu data de 18 ianuarie vom da drumul la regulamentul parcărilor publice. Așa cum se cunoaște vor exista diferite modalități de plată. Cea mai simplă va fi prin SMS, de pe telefoanele mobile. Va exista posibilitatea abonamentelor, pe o lună sau pe un an și totodată vor exista tichete răzuibile, care se vor găsi la caseriile din cadrul primăriei. Acestea sunt tichete cu valoare, care pot fi răzuite în funcție de necesitățile omului. O altă modalitate va fi cu cardul, la automatele de plată care se află deocamdată doar în zona istorică.
În primele două săptămâni Poliția Locală va da doar avertismente, urmând ca după două săptămani de la începerea aplicării regulamentului parcărilor publice să se aplice contravenții. Sunt convins că va fi un plus pentru orașul nostru și totodată o sursă bugetară din care vom realiza alte locuri de parcare atât de necesare municipiului”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, primarul Gabriel Codru Pleșa.
În municipiul Alba Iulia există trei zone tarifare:
-zona 0 (roșie) de tarifare – care cuprinde parcările publice amenajate în zona de maxim interes a orașului, Cetatea Alba Carolina: cele două capete ale Bulevardului Transilvaniei, zone intens folosite atât de localnici, cât și de către turiștii care vizitează orașul;
-zona 1 (albastră) – care cuprinde parcările publice amenajate pe străzile aflate în zonele centrale, intens circulate, unde se află sediile diferitelor instituții publice: Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Alba Iulia, Tribunalul Alba, Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Primăria, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Spitalul Județean de Urgență Alba, sedii de bănci, magazine etc.;
-zona 2 (galbenă) – care cuprinde străzile cu o intensitate mai redusă a traficului decât cele din zonele menționate anterior.
O oră de parcare în zona roșie va costa 2 lei, 1 leu în zona albastră și 0,5 lei în zona galbenă, respectivele tarife urmând a se dubla pentru 2 ore de parcare în zonele amintite.
O zi de parcare va costa, după zone, în felul următor: 17,5 lei – zona roșie, 15 lei – zona albastră și 4 lei – zona galbenă.
De asemenea, există și posibilitatea abonamentelor. Pentru persoanele fizice, 300 lei/an, iar pentru persoanele juridice, 600 lei/an. Inițial, propunerea era de 50 de lei/lună (abonament general) pentru persoane fizice, respectiv 75 lei (abonament transmisibil), respectiv 100 lei/lună pentru persoane juridice (abonament general) sau 150 lei/lună, abonament transmisibil.
În același regulament, a mai fost aprobată propunerea ca în spațiile din centrul orașului, în zilele de sâmbătă și duminică, parcarea să fie gratis.
De asemenea, tot gratis se va putea parca și în parcările rezidențiale, din spatele blocurilor, tot timpul săptămânii, în intervalul 8.00 – 16.00, pe locurile lăsate libere de locatari în timpul programului de serviciu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Aviz de legalitate, pe repede înainte dat de Prefectura Alba pentru atribuirea de urgență a serviciului de transport public în Alba Iulia: ,,Responsabilitatea este în totalitate a consilierilor locali care au adoptat proiectul”
Aviz de legalitate, pe repede înainte dat de Prefectura Alba pentru atribuirea de urgență a serviciului de transport public în Alba Iulia: ,,Responsabilitatea este în totalitate a consilierilor locali care au adoptat proiectul” O conferință de presă a avut loc astăzi la Instituția Prefectului – Județul Alba, în cadrul căreia s-a discutat și despre proiectul […]
Consiliul Județean Alba pune la bătaie peste 17 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene în iarna 2026-2027
Consiliul Județean Alba pune la bătaie peste 17 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene în iarna 2026-2027 Consiliul Județean Alba pune la bătaie 14.145.475,18 lei, fără TVA (echivalentul a 17.116.024,97 lei, cu TVA inclus) pentru întreținerea în iarna 2026-2027 a drumurilor județene. Contractul vizează o rețea de peste 829 de kilometri și presupune intervenție […]
Nodul Rutier Cugir mai așteaptă: De ce a fost prelungită din nou licitația de aproape 150 de milioane de lei, fără TVA
Nodul Rutier Cugir mai așteaptă: De ce a fost prelungită din nou licitația de aproape 150 de milioane de lei, fără TVA Procedura pentru proiectarea și execuția Nodului Rutier Cugir, care ar urma să lege direct orașul de Autostrada A1, a fost amânată din nou. Din documentele procedurii rezultă că principalul motiv nu este lipsa […]