Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| Blue Air SUSPENDĂ toate zborurile din România. Un adevărat butoi de pulbere după ce pasagerii au aflat că nu mai au cu ce să zboare

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO| Blue Air SUSPENDĂ toate zborurile din România. Un adevărat butoi de pulbere după ce pasagerii au aflat că nu mai au cu ce să zboare

Compania de transport aerian Blue Air a anunțat în cursul zilei de marți, 6 septembrie, că suspendă toate zborurile de pe aeroporturile din România în intervalul 6-12 septembrie.

Primul ministru Nicolae Ciucă a transmis că a discutat cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, după ce Blue Air a anunţat suspendarea zborurilor. Prim-ministrul a cerut soluţii pentru a debloca situaţia, pentru că „nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară”.

Premierul a precizat că este vorba despre 3.000 de pasageri afectați de anularea zborurilor.

Între timp, pe Aeroportul Otopeni s-a declanșat un adevărat haos după ce călătorii s-au trezit cu cursele anulate.

Pasagerii care ar fi trebuit să decoleze marți de pe Aeroportul Otopeni au fost informați că Blue Air sistează toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, după ce conturile le-au fost blocate.

Personalul aeronavelor, respectiv piloții și însoțitorii de zbor ai companiei, a fost trimis acasă, pentru că nu vor avea zbor de pe aeroporturile din România până în 12 septembrie.

Din cauza situației create, pasagerii protestează în Aeroportul Otopeni.

Pentru ziua de marți, de pe aeroportul Otopeni au fost anulate 14 zboruri. Potrivit informațiilor oferite de Aeroportul Otopeni, peste 1070 de oameni sunt blocați pe aeroport în aceste momente.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Blue Air anunță că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Potrivit sursei citate, toate zborurile planificate din afară României către orice aeroport din România, marți, vor fi operate conform orarului publicat.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului româm, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, potrivit comunicatului de presă.

Compania transmite că „declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorită de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”.

Sursa: digi24.ro

Video: Facebook – Daniela Popescu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | Hoții au dat atacul la automatele de cafea din Kaufland Cetate: S-au făcut ,,nevăzuți” cu banii furați. Sunt căutați de polițiștii din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Hoții au dat atacul la automatele de cafea din Kaufland Cetate: S-au făcut ,,nevăzuți” cu banii furați. Sunt căutați de polițiștii din Alba Iulia Automatele de cafea de la Kaufland Cetate au fost sparte în cursul nopții trecute, iar persoanele implicate au sustras banii proveniți din încasări. Mai exact, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANAF își face magazin online: Ce mărfuri vor fi vândute pe „OLX-ul” Fiscului și ce prețuri vor avea bunurile confiscate de autorități

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF își face magazin online: Ce mărfuri vor fi vândute pe „OLX-ul” Fiscului și ce prețuri vor avea bunurile confiscate de autorități „Fără fake-uri, țigări și băuturi” în marfa care va fi vândută pe magazinul online pe care ANAF îl va deschide. S-a intrat în linie dreaptă cu acest proiect care își propune să lanseze […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | O firmă de pompe funebre din Alba, campanie inedită pentru prevenirea accidentelor rutiere: „Scroll-ați liniștiți în timp ce conduceți… pentru că noi suntem aici”

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă de pompe funebre din Alba, campanie inedită pentru prevenirea accidentelor rutiere: „Scroll-ați liniștiți în timp ce conduceți… pentru că noi suntem aici” Accidentele rutiere reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul tinerlor și adulților în România, conform datelor INSP. Un factor semnificativ este folosirea telefonului în timpul condusului – scrollat-ul, mesajele, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea