VIDEO| Balmoș moțesc, pregătit ca în vremurile de demult, înt-un colț de RAI din Apuseni, așa cum ”fetele de azi care toată ziua chipăie telefonul, nu mai știu face”
Balmoș moțesc, pregătit ca în vremurile de demult, înt-un colț de RAI din Apuseni, așa cum ”fetele de azi care toată ziua chipăie telefonul, nu mai știu face”
Ana Lazea, la cei peste 70 de ani ai săi, se mișcă mai bine decât una de 30, dar nici nu ”se dă” pe una mai tânără. În fiecare vară, urcă cu cele șase vaci și cei doi cai din gospodărie din Gârda până sus, în Poiana Călineasa. Acolo, la aproape 1400 de metri altitudine, gârdenii au taberele de vară din moși strămoși și, mai nou, propria lor bisericuță.
Stau acolo din luna mai până prin 20 septembrie, în fiecare an. Sus, în Poiana Călineasa, se mănâncă des dintr-ale locului: mămăligă, balmoș, plăcinte cu brânză sau cu afine, mai nou.
Balmoș moțesc în Poiana Călineasa:
”Se pune smântână, amestecată și cu făină de mălai, și cu făină de grâu. Le pun la fiert, amestecând, până iasă untul deasupra. Se pune neapărat și făină de grâu. Dacă pui numai făină de mălai, iese așa ca o mămăligă, și nu e prea bun. Am învățat de la mama mea cum se face balmoșul, iar ea a învățat de la mama și bunica ei. Domnișoarele din ziua de azi nu mai știu face balmoș. Știu numai să chipăie telefoanele! Nu știu să facă o mămăligă, un balmoș, și nici nu le mai mănâncă. Fata mea mai face balmoș, dar tradiția s-a oprit la nepoata mea, care nu face așa ceva”, povestește Ana Lazea.
Poiana Călineasa:
Primitoare și deschisă, Ana Lazea îi invită pe toți românii să urce în Apuseni, să admire măreția locurilor și să guste din bucatele tradiționale locale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
