VIDEO: ATAC TERORIST în Kabul, Afganistan. Un diplomat român MORT și un altul rănit grav, în urma unei deflagrații provocate de un „vehicul capcană”
ATAC TERORIST în Kabul, Afganistan. Un diplomat român MORT în urma unei deflagrații provocate de un „vehicul capcană”
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, anunță marți Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Precizările MAE au venit în contextul atacului terorist care a avut loc în Kabul, în Afganistan, în care și-au pierdut viața 16 oameni, iar alți 119 au fost răniți. Un vehicul a explodat în capitala afgană, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale.
„În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate”, transmite AME în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, ministrul Ramona Mănescu a avut o convorbire telefonică cu șeful misiunii diplomatice a României la Kabul și rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar.
„Ministerul Afacerilor Externe este alături de familiile colegilor noștri. Transmitem sincere condoleanțe familiei victimei și recuperare rapidă persoanei rănite”, precizează sursa citată.
MAE arată că „atât șeful misiunii diplomatice, cât și șeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuați într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol”.
„Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe și cu toate autoritățile competente în vederea repatrierii trupului neînsuflețit, precum și a transferului, în condiții de siguranță, a cetățeanului român rănit. Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist și reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare”, subliniază MAE.
sursa: digi24.ro
sursa video: observator.tv
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]