Sănătatea și natură

VIDEO:Aproape 20 de miliarde de lei, pentru modernizarea Spitalului Judeţean Alba şi RMN din octombrie

Bogdan Presecan

Publicat

în

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a declarat miercuri, 25 iulie, într-o conferinţă de presă, că joi, în cadrul şedinţei de CJ, vor fi aprobate aproape 20 de miliarde de lei vechi pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Spitalului Judeţean Alba.

Roman a adus în discuţie şi faptul că Ministerul Sănătăţii, care se angajase să finanţeze o parte din suma pentru lucrările de renovare din incinta instituţiei sanitare, şi-a uitat promisiunile au obligat Consiliul Judeţean Alba să găsească alte surse de finanţare.

Banii vor fi folosiţi pentru amenajarea incintei spitalului, urmând ca în viitor să se înceapă şi reabilitarea exterioară a unităţii medicale.

O veste bună este faptul că din luna octombrie, cel mai probabil, va intra în funcţiune un aparat nou nouţ RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică), care îi va scuti pe mulţi pacienţi să mai facă drumuri în alte oraşe pentru aceste investigaţii medicale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult Dependența de mâncare își are originea în produsele ultraprocesate, create în adevărate „laboratoare de chimie” pentru a fi greu de refuzat, prin combinații hipercalorice de sare, zahăr și […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Cât de mult îngrașă cozonacul? Cum știi care este porția corectă. Sfaturile Mihaelei Bilic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cât de mult îngrașă cozonacul? Cum știi care este porția corectă. Sfaturile Mihaelei Bilic Cozonacul, nelipsit de pe mesele de Crăciun, este la fel de delicios pe cât poate fi de problematic pentru siluetă și pentru indicele glicemic. Totuși, poate fi savurat fără mustrări de conștiință dacă respectăm câteva recomandări simple. Nutriționistul Mihael Bilic explică […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult