Societate

VIDEO: Albaiulianca Maria Alexievici la „Vocea României”. Merge mai departe în echipa lui „nenea Brenciu”

Alexandra Mates

Publicat

în

Maria Alexievici, din Alba Iulia, pe marile ecrane la „Vocea României”. Aseară, în cadrul primei ediţii a „Audiţiilor pe Nevăzute”, Vocea României -Sezonul 2, Maria a reuşit să întoarcă 3 scaune, respectiv pe-ale lui Marius Moga, Smiley şi Horia Brenciu. Chiar dacă printre cei 3 juraţi care s-au întors s-a aflat şi conjudeţeanul nostru Marius Moga, ea a ales să meargă mai departe în echipa lui „nenea Brenciu”.

Petrecerea Divorțaților

Maria Alexievici are 20 de ani şi este din Alba-Iulia. În prezent urmează cursurile Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, sub denumirea de „Conservator”. Plină de emoţii şi cu lacrimi în ochi, dar în acelaşi timp nerăbdătoare, Maria abia a apucat să intre pe scenă. Odată ajunsă aici, s-a descălţat şi a dat „tot ce a avut mai bun din ea”. Mi s-a părut extraordinar de simpatică şi de naturală în toate trăirile ei de pe scenă.  Prestaţia ei a reuşit să impresioneze publicul şi să îi convingă pe cei trei juraţi că merită să meargă mai departe.

„Ai scăpat pe alocuri, dar mi-a plăcut bucuria cu care ai cântat”, i-a transmis Marius Moga  Mariei.

„Mie mi-ar plăcea să fii în echipa mea, pentru că eşti o fată plină de viaţă”,  a încercat Horia Brenciu s-o convingă să aleagă echipa lui.

Nu a stat foarte mult pe gânduri şi a ales.  „Mă duc cu Nenea Brenciu” , a spus Maria sărindu-i în braţe.


„Draga mea… come to daddy! Mă bucur că Alba Iulia a venit la mine acasă şi dacă te pot ajuta cu ceva îţi stau la dispoziţie”, a declarat Brenciu după alegerea făcută de Maria.

Vezi aici prestaţia  Mariei Alexievici la „Vocea României”.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks

Dan HENEGAR

Publicat

în

Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]

Citește mai mult