Curier Județean

VIDEO | Activitate educativ-preventivă desfășurată de Jandarmeria Aiud la la școala ,,Axente Sever”. Ce au învățat și descoperit cei mici

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Activitate educativ-preventivă desfășurată de Jandarmeria Aiud la la școala ,,Axente Sever”. Activiățile la care au participat cei mici

O activitate cu caracter educativ-preventiv, la care au participat 30 de elevi de la Școala Gimnazială „Axente Sever” din Municipiul Aiud, a fost desfășurată de către jandarmii din Aiud. 

Petrecerea Divorțaților

Cei mici au aflat despre misiunile jandarmilor, situațiile în care pot cere sprijinul acestora, precum și despre importanța respectării regulilor în școală și în comunitate.

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Aiud au fost prezenți la Școala Gimnazială „Axente Sever” din Municipiul Aiud, unde au desfășurat o activitate cu caracter educativ-preventiv, la care au participat 30 de elevi.

Întâlnirea a avut ca scop promovarea comportamentului civic, a respectului față de lege și creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor, prin discuții interactive și exemple practice adaptate vârstei participanților.

Copiii au aflat detalii despre misiunile jandarmilor, situațiile în care pot cere sprijinul acestora, precum și despre importanța respectării regulilor în școală și în comunitate. Activitatea a inclus și o prezentare a echipamentului din dotarea jandarmilor, moment care a stârnit interesul și curiozitatea elevilor.

Prin aceste acțiuni, jandarmii își propun să fie aproape de tineri, sprijinindu-i să înțeleagă mai bine rolul instituțiilor care veghează la siguranța lor și a comunității.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative

Ioana Oprean

Publicat

în

23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]

Citește mai mult