VICTORIE la Harkov: Autoritățile ucrainiene susțin că au recucerit orașul de la inamici
VICTORIE la Harkov: Autoritățile ucrainiene susțin că au recucerit orașul de la inamici
Victorie în al doilea cel mai mare oraș din țara vecină. Ucraina deţine controlul deplin asupra oraşului Harkov, situat în nord-estul Ucrainei, a declarat duminică guvernatorul regional pe reţelele sale de socializare.
”Controlul asupra Harkovului este complet în mâinile noastre! Forţele armate, poliţia şi forţele de apărare lucrează, iar oraşul este complet curăţat de inamic”, a scris Oleg Sinegubov pe Telegram, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
– Adjunctul ministrului ucrainean al apărării a publicat o estimare a pierderilor pe care armata ucraineană le-a provocat Rusiei până în prezent, anunță BBC. Hanna Malyar a declarat într-o postare pe Facebook că cifrele pentru primele trei zile ale conflictului sunt preliminare și pot suferi modificări, scrie Mediafax.
CITEȘTE ȘI: Ziua a patra de RĂZBOI în Ucraina: Kievul rezistă eroic. Forțele rusești au bombardat un gazoduct și un depozit de petrol
BBC nu este în măsură să verifice aceste afirmații – iar Rusia nu a făcut publice cifrele privind numărul victimelor. Ucraina estimează că pierderile militare rusești de până acum includ: 4.300 de morți, 27 de avioane, 26 de elicoptere, 146 de tancuri, 706 vehicule blindate de luptă, 49 de tunuri, 1 sistem de apărare antiaeriană Buk, 4 sisteme de lansare de rachete multiple Grad, 30 de vehicule, 60 de cisterne, 2 drone, 2 ambarcațiuni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord și debutul primăverii astronomice. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente […]
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european Roxana Mînzatu, a anunțat, luni, 9 martie 2026, că s-a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate […]
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni, 9 martie 2026, Ministerul Finanțelor. Operațiunea a avut loc în 25 februarie 2026, […]