Victor Ponta: ”Acordul cu FMI nu prevede măriri de taxe și impozite”
Primul ministru Victor Ponta a declarat marţi seară că, în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional nu se face referire la măriri de taxe şi impozite în România. Singurele majorări sunt cele pentru accizele la alcool şi produse de lux, ca şi compensare la scăderea TVA la pâine şi plata contribuţiilor la asigurările de sănătate pentru cei care au şi salarii dar încasează şi chirii, a mai spus premierul, citat de AGERPRES.
„Nu există în noul Acord nicio referire legată de creşteri concrete de taxe şi impozite cu două excepţii pe care mi le asum şi le susţin. Prima, dacă scădem TVA la pâine, creştem accizele la produsele de lux, iahturi, ceasuri şi la alcool, iar liberalii nu au nicio problemă cu asta. A fost o măsură a USL susţinută şi de liberali şi de PC, să reducem TVA la pâine şi e un preţ corect pe care mi-l asum. Cred că am făcut bine. Al doilea lucru vine de la Comisia Europeană şi FMI. Acestea au intervenit după ce am redus contribuţiile de asigurări la sănătate la pensiile sub 740 de lei. Anul trecut Boc şi Băsescu i-au pus pe pensionari să plătească asigurări pentru toată suma, iar noi am venit şi am promis să dăm înapoi. Comisia Europeană a spus că pentru toate veniturile, în toată Europa se plătesc contribuţii de sănătate. Am spus că de la 1 ianuarie 2014 pentru cei care au chirii şi au şi salariu, pentru că cei care au doar chirii fără salariu plăteau şi acum contribuţii de asigurări de sănătate, cei care au şi una şi alta plătesc acei 5,5% la sănătate din chirie. Asta este tot, nu există nimic altceva. Nu există nimic legat de drepturile de autor, nu am discutat aşa ceva„, a spus Victor Ponta.
Şeful Executivului a adăugat că Acordul cu FMI nu pleacă mai departe decât dacă scrisoarea este semnată de către guvernatorul Băncii Naţionale, ministrul de Finanţe, premier şi membrii Guvernului şi de preşedintele ţării.
„Dacă cineva este nemulţumit, eu, pe 10 septembrie, mă prezint în Parlament cu scrisoarea. Preşedintele Băsescu dacă este nemulţumit poate să nu o semneze dar va semna, nu vă faceţi nicio grijă. E ca la CFR Marfă, eu i-o pun în braţe, domnul Băsescu, nu sunteţi de acord cu CFR marfă spuneţi, scrieţi! Acolo m-am lămurit, nu are nimic. Cu FMI, la fel. Eu vă garantez că o să semneze„, a mai spus premierul.
SURSA: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Claudiu Năsui: Austria taie TVA-ul la alimente, chiar dacă are inflație de 4%. România a crescut TVA-ul, deși inflația este de 10%
Claudiu Năsui: Austria taie TVA-ul la alimente, chiar dacă are inflație de 4%. România a crescut TVA-ul, deși inflația este de 10% În România taxele și impozitele cresc într-o veselie cu justificarea că și alte state UE au taxe mari și că asta ni se impune prin PNRR. Când vine vorba de salarii însă suntem […]
26 ianuarie – 13 februarie 2026 | Exercițiu militar de amploare în România: Participă structuri din Statele Unite, Franţa și Polonia
Exercițiu militar de amploare în România: Participă structuri din Statele Unite, Franţa și Polonia Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu Comandamentul Multidomeniu 56 – Europa, alături de aliați și parteneri NATO, au dat startul exercițiului multinațional DYNAMIC FRONT 26, cel mai mare exercițiu de interoperabilitate al artileriei Forțelor Terestre ale Statelor Unite […]
Amenzi de peste 38.000 lei și un dosar penal pentru cei care l-au huiduit pe Nicușor Dan de Ziua Unirii Principatelor: Autoritățile continuă verificările
Amenzi de peste 38.000 lei și un dosar penal pentru cei care l-au huiduit pe Nicușor Dan de Ziua Unirii Principatelor: Autoritățile continuă verificările Cetățenii care au huiduit și au provocat incidente sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la manifestările de Ziua Unirii Principatelor Române, desfășurate în Iași și Focșani, s-au ales cu sancțiuni consistente. Amenzi și […]