Victor Negrescu, europarlamentar PSD: Decidenții europeni să coboare în mijlocul tinerilor șomeri ca să poată construi soluții eficiente pentru ei
Dezvoltarea economiei digitale trebuie valorificată pentru crearea de locuri de muncă pentru tinerii șomeri, dar fiecare categorie de tineri are nevoie de soluții distincte, bazate pe propriile necesități și așteptări, a afirmat Victor Negrescu la conferința pe care a găzduit-o marți la Bruxelles. Europarlamentarul a atras atenția că programele europene pentru combaterea șomajului tinerilor nu dau rezultate fiindcă nu pornesc de la nevoile diferite ale acestora, ci se bazează pe un portret-robot fals și nerealist.
‘Nicio generație nu trebuie lăsată în urmă!’, a fost apelul lansat de participanții la eveniment, care au solicitat decidenților europeni politici concreteși realiste pentru milioanele de tineri europeni din categoria NEETs (tineri care nu sunt nici angajați, nici într-un program de școlarizare sau formare).
‘Știm deja că 19,7% dintre tinerii europeni între 25 și 29 de ani sunt inactivi, adică nu au un loc de muncă, nu sunt incluși în sistemul de educație sau de formare. În rândul celor de 15-24 de ani, procentul este 12%, iar la categoria 30-35 — de 19,4%.
Aceste generații pornesc cu un dezavantaj uriaș — sunt deja victimele crizei care a dezechilibrat economia și societatea europeană. și tot ei pot deveni victimele unei crize care abia se conturează: în viitorul apropiat, 90% din locurile de muncă vor necesita abilități digitale, estimează experții.
Este vital ca tinerii să fie ghidați și susținuți să se orienteze către acele domenii și meserii care vor fi relevante în anii care vin. Un bun exemplu este economia digitală, care se află în plină dezvoltare, crescând cu 12% pe an. Sectorul ICT generează în fiecare an aproximativ 120.000 de noi locuri de muncă în Europa. În același timp, există un deficit de specialiști în acest domeniu, care până în 2020 e estimat să ajungă la 800.000. Dar stimularea unei cariere în acest domeniu poate fi un răspuns doar pentru o parte din acești tineri. Mai sunt multe alte categorii care așteaptă soluții potrivite’, a afirmat Victor Negrescu.
Programele europene pentru tineri nu dau rezultate tocmai fiindcă nu iau în calcul caracteristicile diferite ale acestora, consideră eurodeputatul social-democrat:
‘Până acum, programele europene de combatere a șomajului tinerilor au fost construite greșit. Nu e suficient ca la Bruxelles să se aloce niște fonduri — oricum insuficiente — și să se traseze linii generale pornind de la un portret-robot al șomerului tânăr — s-a văzut deja că acest sistem nu funcționează.
Un tânăr care a fost forțat de situația financiară a familiei să-și abandoneze studiile liceale are nevoi diferite față de un absolvent de masterat care nu-și poate găsi loc de muncă în specializarea pentru care s-a pregătit, de exemplu. Tinerii șomeri au abilități variate, provin din medii variate și merită soluții personalizate, adaptate la așteptările proprii, precum și la contextul țării din care provin. Soluțiile de până acum nu țin cont de realitate.
Decidenții europeni trebuie să coboare în mijlocul tinerilor pentru a-i înțelege, iar autoritățile europene trebuie să colaboreze mai bine cu partenerii sociali și cu autoritățile naționale’.
Conferința desfășurată marți la Parlamentul European a fost organizată în cadrul Coaliției Europene pentru Drepturile Tinerilor NEETs, coordonată de Social DOers și găzduită de Victor Negrescu alături de eurodeputata Terry Reintke (Germania).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prețurile carburanților, puse „sub control” de autorități: Noua lege a intrat în vigoare. Ce se schimbă la pompă
Prețurile carburanților, puse „sub control” de autorități: Noua lege a intrat în vigoare. Ce se schimbă la pompă Noua lege privind măsurile de intervenție pe piața carburanților a intrat în vigoare vineri, 7 august 2026, și introduce un set de măsuri menite să limiteze creșterea prețurilor la benzină și motorină. Printre principalele prevederi se numără […]
8 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale
Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale De sâmbătă, 8 august 2026, județul Alba, la fel ca alte județe din țară, va fi sub incidența unei atenționări Cod Galben de inundații. COD GALBEN În intervalul 08.08.2026 ora 12:00 – 09.08.2026 ora 09:00 […]
Războiul din Marea Neagră scumpește grâul: Prețurile au sărit cu aproape 6% într-o lună Atacurile asupra navelor și infrastructurii portuare din Marea Neagră încep să se vadă direct pe piețele internaționale. Grâul s-a scumpit cu 5,8% într-o singură lună, iar România riscă să simtă efectele prin creșterea costurilor de producție și procesare, chiar dacă este […]