Rămâi conectat

Cultură Educație

Victor Chira vrea să încropească un atelier de tâmplărie la… 90 de ani!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Zilele trecute, Victor Chira, în vârstă de aproape 90 de ani, a cerut o întrevedere cu prefectul Ştefan Bardan, pentru a-i cere sprijinul în realizarea unui atelier de tâmplărie la Obreja, comuna Mihalţ, într-o clădire din curtea castelului care a servit mulţi ani ca orfelinat pentru copii.
Împreună cu Virgil Tătar, directorul Cancelariei Prefectului, l-am vizitat pe temerarul pionier la „atelierul” său, unde îşi umple timpul confecţionând, cu sculele şi uneltele vechi pe care le are, diferite obiecte de cult. Soţia i-a murit acum 26 de ani, dar Victor Chira este optimist şi priveşte încrezător spre viitor, chiar dacă este suferind după recenta intervenţie chirurgicală pe care a trebuit să o suporte.
De-a lungul vieţii a făcut de toate, „furând” meserie de la colegii săi din cadrul Cooperativei Meşteşugăreşti, în judeţul Braşov. După pensionare s-a mutat la Blaj, iar de vreo 4 ani locuieşte în Obreja, unde mai are ca preocupare creşterea albinelor.
A înfiinţat Asociaţia Umanitară Obrejană „Sfântul Iosif”, prin care intenţionează să atragă persoane cu dizabilităţi şi tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copiilor să desfăşoare activităţi lucrative: industriale, agricole, apicole, viticole, piscicole. De aceea, nu i-ar strica orice scule de mână, maşini unelte şi utilaje de prelucrat lemnul la care ar putea renunţa benevol alte ateliere de tâmplărie sau fabrici de mobilă şi mobilier. Nici Victor Chira şi cei 3 – 4 consăteni care-l ajută nu stau cu mâinile în sân, ci realizează cutii cu crucifixe din lemn, plumb şi ipsos, icoane pe lemn, veioze sub formă de căsuţe şi mănăstiri în miniatură, din lemn sau ipsos, suporturi din lemn pentru lumânări şi altele. Din banii obţinuţi pe obiectele de cult plasate oamenilor cu dare de mână, vor fi finanţate celelalte activităţi ale asociaţiei.
Victor Chira are planuri mari de viitor, chiar dacă acestea vor fi puse în aplicare de urmaşii săi: crearea a cât mai multe  locuri de muncă, înfiinţarea unui orfelinat, a unui azil de bătrâni etc. Pentru a-şi arăta generozitatea şi ataşamentul faţă de cei aflaţi la nevoie, aşa cum el însuşi mărturiseşte că a fost sprijinit în tinereţe, nonagenarul a donat miere de albine din producţia proprie Casei de Copii „Sf Iosif” a Congregaţiei Greco-Catolice „Inimi Neprihănite” din Odorheiu Secuiesc, a contribuit la diferite reparaţii la castelul din Obreja, iar măicuţele i-au mulţumit pentru mărinimia lui în revista lor. Sănătate, putere de muncă şi succes în împlinirea ţelurilor dumneavoastră!
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan

Bera Larisa

Publicat

în

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost invitat să participe luni, 27 octombrie 2025, la evenimentul organizat de Banca Națională a României, la Cluj-Napoca, cu prilejul lansării monedei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea