Via Curtea Supremă, Motivele suspendării carnetului de conducere trebuie să apară în procesul verbal
Motivele suspendării carnetului de conducere trebuie să apară în procesul verbal.
Șoferii care au rămas fără permis pentru diverse abateri rutiere vor scăpa de sancțiune dacă agentul de poliție nu menționează în procesul-
verbal, în mod expres, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, precum și perioada suspendării. Decizia aparține Curții Supreme.
Agenții de circulație vor fi obligați de acum încolo să noteze în procesele verbale durata măsurilor luate față de șoferul pedepsit, cât și temeiul legal în baza căruia i-a fost aplicată contravenția. Judecători ai Curții Supreme au analizat, luni, un recurs în interesul legii făcut de Curtea de Apel Ploiești, referitor la valabilitatea proceselor-verbale de contravenție, prin care șoferii primesc și sancțiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de conducere.
Concret, instanței i s-a cerut să stabilească dacă este suficient ca în procesul-verbal de contravenție să fie trecută doar măsura reținerii permisului de conducere sau trebuie să fie înscrise, în mod expres, și măsura suspendării dreptului de a conduce, a duratei acestei măsuri și temeiul legal. Instanța a stabilit că agentul de poliție trebuie să treacă în documentul de contravenție și celelalte mențiuni. În caz contrar, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a circula este nulă.
Curtea Supremă a ajuns să judece această problemă după ce a fost sesizată că în practica judecătorească au fost date mai multe soluții diferite. Decizia actuală a instanței va fi obligatorie pentru toate instanțele din România, imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]