Actualitate

Veste proastă pentru elevi – Ministerul Educaţiei va scădea la 25% ponderea mediei anilor de gimnaziu din media de admitere în liceu

Alexandra Mates

Publicat

în

6 septembrie 2013 | Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca, din anul şcolar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învăţământul liceal, proporţia mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar 25%, redusă aşadar, comparativ cu cea existentă până acum, de 50%. Media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum, potrivit unui comunicat postat astăzi, 6 septembrie, pe site-ul oficial www.edu.ro.

 Decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a. Acestea au relevat diferenţe notabile între mediile, mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile, mai mici, obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională. Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţământ) relevă diferenţe de 2 până la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora.

 Ruptura între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe, printre care şi  Alba, unde în cele 107 şcoli s-a înregistat o medie a mediilor de absolvire a claselor V – VIII de 8,76 şi o medie a mediilor de evaluare naţională de 6,88, diferenţa fiind de 2,21 puncte, cea mai mare diferenţă, de 4,07 puncte înregistrându-se la Şcoala Gimnazială Doştat, unde media mediilor de absolvire a gimnaziului a fost 7,77, iar cea de la evaluarea naţională, de numai 3,70. Vezi aici date calitative despre Şcolile gimnaziale din Alba.

 O situaţie îngrijorătoare o reprezintă şi faptul că 35.000 de elevi, din totalul celor care au participat la Evaluarea Naţională, nu au reuşit să obţină minim 5. O parte a elevilor se încadrează în sfera analfabetismului funcţional. De asemenea, abandonul şcolar este un fenomen întâlnit mai ales la trecerea de la învăţământul gimnazial la cel liceal şi este direct proporţional cu eşecul şcolar înregistrat în urma Evaluării Naţionale.

 „Toate unităţile de învăţământ unde diferenţele de notare sunt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate în mod constant.Inspectoratele şcolare vor realiza analize, punctuale, iar conducerile şcolilor vizate vor fi evaluate în funcţie de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătăţirea procesului de predare – învăţare.

 Menţionăm că toate măsurile adoptate de ministrul Educaţiei au fost discutate şi agreate cu partenerii sociali – sindicatele reprezentative, asociaţiile de părinţi”, se mai arată în comunicat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2026 | Ce se întâmplă cu pensiile în perspectivă și cum vor fi afectați pensionarii din România

Mif Lorena

Publicat

în

Pensii 2026 | Ce se întâmplă cu pensiile în perspectivă și cum vor fi afectați pensionarii din România În următorii ani, creșterea pensiilor este pusă în pericol. Guvernul a ridicat cheltuielile privind pensiile. Potrivit datelor de la Casa de Pensii, acestea au crescut chiar și cu 9 milioane de euro în 2 an. Creșterile din […]

Citește mai mult

Actualitate

Actrița Catherine O’Hara a încetat din viață. Era cunoscută pentru rolul mamei lui Kevin din „Singur acasă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Actrița Catherine O’Hara a încetat din viață. Era cunoscută pentru rolul mamei lui Kevin din „Singur acasă” Actrița canadiană Catherine O’Hara, cunoscută publicului larg mai ales pentru aparițiile sale din filmele „Singur acasă”, a murit vineri, la vârsta de 71 de ani, potrivit site-ului de știri mondene TMZ. De-a lungul carierei, Catherine O’Hara a fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice”

Ioana Oprean

Publicat

în

Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice” La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, vineri, 30 ianuarie 2026, o Ordonanță care modifică reglementările în vigoare din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului. Noile reglementări debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcții, a lucrărilor de […]

Citește mai mult