Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției
Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de verificări în interiorul instituției după ce au apărut suspiciuni privind integritatea unor angajați.

„În urma unor verificări preliminare și a unor sesizări interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni de natură a afecta integritatea unor angajați ai instituției. În acest context, ANAF a demarat o serie de activități de monitorizare și analiză internă, în vederea clarificării situațiilor semnalate.
Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate/sechestrate faptic cu situația scriptică (evidențiată în bazele de date), acțiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformă”, se arată înr-un comunicat ANAF de miercuri, 1 aprilie 2026.
Ca etapă următoare, în situația în care vor exista diferențe majore și nejustificate vor fi inițiate controale de integritate, în conformitate cu prevederile legale și procedurile interne aplicabile.
„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale și etice la nivelul ANAF va fi sever sancționat. În situația în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate măsurile necesare, în mod ferm și transparent”, a declarat Adrian Nica, președintele ANAF.
foto: arhivă (ro ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]
