Curier Județean

Vecine arţăgoase…

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un echipaj de jandarmi a intervenit pentru aplanarea unui scandal produs pe strada Eleşteului din municipiul Alba Iulia între două vecine. I.E.M. de 34 de ani şi N.M.D în vârstă de 24 de ani se „duelau” în cuvinte obscene, expresii triviale şi ameninţări cu acte de violenţă. Jandarmii au calmat spiritele, iar pentru provocare de scandal într-un loc public cele două femei au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 400 de lei. „Reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, «provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice» se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar dacă faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate – cuantumul amenzii contravenţionale este cuprins între 1.000 lei şi 3.000 lei”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, căpitan Cosmin Jurcoveţ. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Campanie de atacuri cibernetice, atribuită unor actori afiliați Rusiei, asupra utilizatorilor de WhatsApp. Avertismentul transmis de DNSC

Bogdan Ilea

Publicat

în

Campanie de atacuri cibernetice, atribuită unor actori afiliați Rusiei, asupra utilizatorilor de WhatsApp. Avertismentul transmis de DNSC Atacatorii încearcă să preia controlul asupra conturilor folosind metode de inginerie socială, sub pretextul că sunt agenți de suport tehnic sau chatboți ai platformelor. Potrivit informațiilor transmise, aceștia le cer utilizatorilor codurile de autentificare în doi pași (2FA) […]

Citește mai mult

Curier Județean

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]

Citește mai mult