Ştirea zilei

Valoarea la bursă a Carpathian Gold s-a dublat după ce a primit licență de exploatare a aurului în Munții Apuseni

Bogdan Presecan

Publicat

în

Valoarea acțiunilor companiei canadiene Carpathian Gold Inc. (TSX:CPN) s-a dublat. Compania, listată la bursa din Toronto, a anunțat printr-un comunicat că Agenția Națională pentru Resurse Minerale din România a acordat societății licența de minerit pentru aur și cupru, în partea de sud a Munților Apuseni.

Petrecerea Divorțaților

Este vorba despre o licența pe 20 de ani acordată Samax România SRL, subsidiara din România a Carpathian Gold Inc, pentru proiectul “Valea Rovina”, zona de exploatare fiind situată în județul Hunedoara, la câțiva kilometri de județul Alba.

Este pentru prima dată când România acordă o licență minieră direct unei companii străine, fără implicarea unei întreprinderi de stat. În anunțul făcut, compania precizează:

 Rovina Vale

“Carpathian Gold Inc. (TSX: CPN) („Corporația” sau „Carpații”) are plăcerea să anunte ca filiala sa detinută in totalitate, Samax România SRL, a încheiat un acord cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale din România prin care, a fost acordată o licență de minerit de 20 de ani pentru Rovina Valley Project”.

La Rovina se află al doilea cel mai mare depozit aurifer al Europei, primul fiind cel de la Roşia Montană. Potrivit declarațiilor făcute de prefectul Hunedoarei – Sorin Vasilescu, în urma explorărilor făcute de firma Samax România SRL, au fost identificate cantităţi importante de aur şi cupru – peste 100 de tone de aur şi peste 100.000 de tone de cupru. Exploatarea este prevăzută a se derula pe o perioadă de 20 de ani, cu investiţii substanţiale, între 850 de milioane şi 1,2 miliarde de dolari, cu crearea a sute de locuri de muncă pentru exploatarea propriu-zisă.

Premieră în Europa: Carpathian Gold va exploata fără cianuri. Rămâne de văzut ce costuri de mediu va presupune metoda de exploatare aleasă. Există aur de trei ori mai mult ca la Roșia Montană.

romania-aur-cadrilater

Investitorii canadieni susțin că vor fi trei exploatări de suprafaţă sub formă de carieră şi încă o exploatare de subteran prin metoda prăbuşirii minereului şi extragerea sa în totalitate.

Ar fi vorba despre o metodă folosită în premieră în România pentru care nu se folosesc cianuri, tehnologia de extragere a aurului și cuprului fiind flotarea. Reprezentanţii companiei susţin că este vorba de un depozit concentrat, unde există 50-60 de grame pe tonă faţă de alte locaţii din Apuseni, care conţin 20 de grame aur pe tonă.

Valea Rovina se afla in Muntii Metalliferi, în partea de sud a Munților Apuseni, în zona cunoscută sub numele de Patrulaterul de Aur al României, unde se află cele mai importante zăcăminte de aur din Europa.

Carpathian Gold este o “companie de explorare și dezvoltare a căror activitate principală este producția de aur la ei 100% deținute Riacho Machados – Proiect de exploatare aur în Brazilia. În plus, este, de asemenea concentrat pe avansarea planurilor sale de explorare si dezvoltare pe deținută de 100% Proiectul Rovina Valley”, se arată în comunicatul companiei.

carpathian gold grafic

sursa foto: mining.com


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult