Curier Județean

Valentin Uritescu și-a lansat la Cugir noul volum intitulat „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Valentin Uritescu și-a lansat la Cugir noul volum intitulat „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri”

Petrecerea Divorțaților

Peste 100 de iubitori de carte și simpatizanți ai actorului Valentin Uritescu din Cugir și Vinerea au venit marți seara la Casa de Cultură pentru a lua parte la lansarea celei de-a doua cărți scrisă de acesta, intitulată: „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri”.

Valentin UritescuPrezenți la manifestare au fost primarul Adrian Teban și directoarea Casei Orășenesti de Cultură profesoara Rodica Florea, cei doi făcând referire la contribuția pe care Valentin Uritescu, fiu al locurilor și Cetățean de Onoare al orașului Cugir, o desfășoară pentru promovarea imaginii localității de care îl leagă atâtea amintiri, multe expuse în cărțile sale.
Cu talent și umor specific ardelenesc, care au făcut participanții să aplaude la scenă deschisă, scriitorul a povestit despre cărțile sale precizând că inițial au avut alte titluri dar editorii i-au sugerat să le fie schimbate. Asfel, volumul „Așa sunt eu, prost” a avut inițial titlul „Destinul chinurilor mele”, iar volumul „Să ai grijă de cel bun din tine” trebuia să se cheme, după cum voia maestrul „Mi-e dor de tine, Câmp al Pâinii”.
Autorul n-a uitat să le amintească celor de față că pregătește un nou volum pe care speră să-l finalizeze până la Crăciun. Cineva, care a făcut o prezentare pe coperta cărții scria despre Valentin Uritescu: „Volumul de confesiuni pe care îl prezintă publicului îl pune în lumina pe autor, așa cum trăiește el în afara scenei și a ecranului. Cu bucurii și temeri, cu nădejdi și frustrări, cu șovăieli și cmplicitati. Actorul se dezbracă de roluri și de personaje ca să se înfățișeze cititorului sub raza autenticului deplin. Valentin Uritescu scrie așa cum se poartă: natural, departe de arabescuri didacticiste, cu un ,,ce” hâtru în vorba și cu un licăr în pupile”.
Organizatorul evenimentului, Casa de Cultură prin profesoara Rodica Florea, i-a oferit la final o frumoasă surpriză maestrului Uritescu. Un grup de cântăreți și dansatori aparținând Ansamblului Folcloric „Câmpul Pâinii” din Vinerea, condus de învățătorul Ioan Buda a prezentat în cinstea acestuia un frumos program artistic. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult