Vaccinarea anti-Covid a persoanelor de peste 60 de ani ar trebui evitată. Anunțul unui reprezentant EMA
Administrarea vaccinului anti-Covid de la AstraZeneca la persoanele de peste 60 de ani, ar trebui evitată, a declarat Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente, în urma temerilor legate de apariția unor cazuri rare de tromboze și în condițiile în care tot mai multe vaccinuri devin disponibile în lupta împotriva noului coronavirus.
Agenţia Europeană pentru Medicamente consideră serul de la AstraZeneca sigur pentru toate grupele de vârstă. Cu toate acestea, mai multe state membre ale Uniunii Europene au stopat administrarea vaccinului pentru persoanele sub o anumită vârstă, de obicei cuprinsă între 50 şi 65 de ani, limitând utilizarea sa la populaţia mai în vârstă, din cauza apariţiei unor cazuri rare, însă grave, de cheaguri de sânge, în special la populaţia mai tânără.
„În contextul unei pandemii, poziţia noastră a fost şi este că raportul risc-beneficiu rămâne favorabil pentru toate grupele de vârstă”, a declarat Marco Cavaleri pentru ziarul italian La Stampa.
Cu toate acestea, pe măsură ce numărul de cazuri de COVID-19 scade şi, ţinând cont că populaţia mai tânără este mai puţin expusă la riscurile legate de COVID-19, Cavaleri a spus că ar fi mai indicată utilizarea la această grupă de vârstă a vaccinurilor pe bază de ARN messenger, precum Moderna şi Pfizer/BioNTech.
Întrebat dacă autorităţile sanitare ar trebui să evite administrarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, Cavaleri a răspuns: „Da, multe ţări, precum Franţa şi Germania, se gândesc la asta în condiţiile unei mai mari disponibilităţi a vaccinurilor pe bază de tehnologie ARN messenger”.
Guvernul italian a anunţat vineri că va limita utilizarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, după ce un adolescent care a fost vaccinat cu acest ser a murit după ce a dezvoltat de o formă rară de cheaguri de sânge.
La fel ca multe alte ţări europene, Italia a stopat temporar în martie inoculările cu AstraZeneca din cauza îngrijorărilor legate de apariţia unor cazuri rare de tromboze.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
