Ştirea zilei

Vacanţa de Sărbătorile Pascale sau de 1 Mai: InfoCons pune la dispoziţie lista unităţilor de cazare şi a agenţiilor autorizate din România. Cum poate fi accesată

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanţa de Sărbătorile Pascale sau de 1 Mai: InfoCons pune la dispoziţie lista unităţilor de cazare şi a agenţiilor autorizate din România. Cum poate fi accesată

InfoCons vine în sprijinul persoanelor care intenţionează să plece în vacanţă de Sărbătorile Pascale sau de 1 Mai şi le pune la dispoziţia lista unităţilor de cazare şi a agenţiilor autorizate din România, precum şi secţiunea SOS din aplicaţia gratuită InfoCons, cu numere de urgenţă judeţene, naţionale şi internaţionale.

„Indiferent de locaţie, trebuie să ne asigurăm că locul în care ne vom petrece vacanţa respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să ne asigurăm că locaţia este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde. În acest sens, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu lista actualizată a unităţilor de cazare”, se menţionează într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Totodată, turiştii pot verifica ce anume trebuie să pună la dispoziţie fiecare unitate de cazare în funcţie de clasificarea obţinută care trebuie să fie afişată la loc vizibil (numeric, stele, flori sau margarete).

Conform InfoCons, în România sunt autorizate 18.283 unităţi de cazare de diferite tipuri, cu 250.660 spaţii de cazare şi 530.879 locuri, respectiv: pensiuni turistice, camere de închiriat, hoteluri, apartamente de închiriat, pensiuni agroturistice, vile turistice, hosteluri, cabane turistice, moteluri, căsuţe tip camping, bungalowuri, campinguri, popasuri turistice, spaţii de campare, hoteluri apartament, nave maritime şi fluviale, pontoane plutitoare, sate de vacanţă, parcele de campare.

Pe primele locuri, cu cel mai mare număr de unităţi în funcţie de tipul acestora, se situează pensiunile turistice – 28,14%, camerele de închiriat – 27,91% şi hotelurile – 10,05%.

Din punctul de vedere al clasificării acestora, situaţia este următoarea: 40,03% unităţi de cazare cu 3 stele; 20,92% unităţi de cazare cu 3 margarete/flori/stele; 14,01% unităţi de cazare cu 2 stele.

În funcţie de judeţul unde sunt localizate unităţile de cazare, cele mai multe se regăsesc în judeţele Constanţa – 16,01%, Braşov – 10,10% şi Suceava – 5,59%.

De asemenea, ţinând cont de faptul că pârtiile de schi sunt încă deschise, InfoCons recomandă să se verifice dacă pârtia este omologată sau nu.

Pe de altă parte, pentru cei care călătoresc în ţară sau în străinătate, aplicaţia gratuită InfoCons pune la dispoziţie butonul SOS cu numerele de urgenţă judeţene, naţionale şi internaţionale, ce pot fi apelate direct din aplicaţie. Aplicaţia este disponibilă pentru IOS, Huawei şi Android.

„Urmează Sărbătorile de Paşte, ziua liberă de 1 Mai, dar şi vacanţa de vară, şi pentru a nu avea surprize neplăcute puteţi verifica înainte de a achita avansul către o unitate turistică dacă aceasta este autorizată sau nu şi pentru ce clasificare. Putem verifica uşor dacă unitatea de cazare ne pune la dispoziţie toate facilităţile conform clasificării primite. Totodată, întotdeauna trebuie să solicităm bonul fiscal pentru a avea dovada justificativă în cazul în care dorim să depunem sesizări. Luaţi atitudine şi verificaţi înainte de plecare unitatea de cazare şi pârtia! Un om prevenit face cât doi! Şi nu uita: un consumator educat şi informat este un consumator protejat”, a declarat Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Paul Tomiță, ardeleanul „neaoș” de la Pianu care a promovat golful în România comunistă: Povestea profesorului de golf care a înființat primul club și teren de golf din țară

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO | Paul Tomiță, ardeleanul „neaoș” de la Pianu care a promovat golful în România comunistă: Povestea profesorului de golf care a înființat primul club și teren de golf din țară Golful nu este printre sporturile preferate de români. Este perceput, mai degrabă, un sport scump, destinat elitelor. În plus, a avut „ghinionul” de a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prezență INEDITĂ la Alba Iulia, de Mica Unire: Bianca Gavrilă, deputata POT de Alba, la manifestările din 24 ianuarie. ,,Acest eveniment sărbătorește faptul că strămoșii noștri au avut curajul să se unească”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezență INEDITĂ la Alba Iulia, de Mica Unire: Bianca Gavrilă, deputata POT de Alba, la manifestările din 24 ianuarie. ,,Acest eveniment sărbătorește faptul că strămoșii noștri au avut curajul să se unească” Prezență inedită sâmbătă la Alba Iulia, de 24 ianuarie 2026, la 167 de ani de la Mica Unire. La eveniment a participat nimeni […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

APEL UMANITAR pentru Carla, o fetiță de 12 ani din Alba, cu multiple afecțiuni, care are nevoie de investigații și tratamente costisitoare: ,,Este o povară greu de dus singuri în fața suferinței ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

APEL UMANITAR pentru Carla, o fetiță de 12 ani din Alba, cu multiple afecțiuni, care are nevoie de investigații și tratamente costisitoare: ,,Este o povară greu de dus singuri în fața suferinței ei” Carla, fetița de 12 ani din Alba, diagnosticată cu multiple afecțiuni, are din nou nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare. Micuța […]

Citește mai mult