Va trimite România arme în Ucraina? Ce spune Nicolae Ciucă, despre înarmarea soldaților ucrainieni
Va trimite România arme în Ucraina? Ce spune Nicolae Ciucă, despre înarmarea soldaților ucrainieni
Ucrainienii ar putea primi arme din România, pe fondul războiului cu Rusia. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la Oradea, despre un proiect de lege aflat pe site-ul MApN, prin care s-au modifica legea, astfel încât să poată fi trimise arme şi achipament Ucrainei, că în acest moment, legea este în analiză, iar în momentul în care ea se va finaliza, vor lua şi decizie concretă în acest sens. Premierul a infirmat zvonurile privind pregătirea soldaţilor ucraineni pe teritoriul României şi faptul că ar exista mercenari români implicaţi în războiul din Ucraina.
Şeful Executivului a fost întrebat, la Oradea, despre proiectul de lege aflat pe site-ul MApNl în care se modifica legea existentă şi dacă, în bagza acestei legi, vor fi trimise arme si tehnică militară către Ucraina.
”În acest moment, legea este în analiză, în momentul în care ea se va finaliza, vom lua o decizie concretă în acest sens”, a spus premierul.
Premierul a fost întrebat şi dacă confirmă declaraţiile din partea rusească că există mulţi mercenari români în Ucraina.
”Nu comentăm o astfel de informaţie. Nu există astfel de date. Am văzut că există şi informaţia conform căreia s-ar instrui pe teritoriul României militari ucraineni, nu încape discuţia de acest subiect”, a spus premieru.
Nicolae Ciucă a făcut apel la cetăţeni să aibă grijă de unde se informează, arătând că ”este o situaţie de securitate deosebit de complicată şi în acest ansamblu, există foarte multe informaţii care fac parte din domeniul dezinformării, al fake news-ului şi al propagandei.
”Avem nevoie de foarte mult discernământ când primim astfel de informaţii”, a mai spus premierul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Haosul TollRo continuă și la o lună de la lansare: Drumuri lipsă de pe hartă, trasee greșite și probleme la plată. Ce spune CNAIR despre amenzi
Haosul TollRo continuă și la o lună de la lansare: Drumuri lipsă de pe hartă, trasee greșite și probleme la plată. Ce spune CNAIR despre amenzi Haosul TollRo continua și la o lună de la lansare, iar transportatorii reclamă în continuare probleme, cum ar fi conectarea dificilă, alimentarea portofelului electronic, trasee greșite și drumuri lipsă […]
Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise
Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise Ministerul Educației a anunțat publicarea modelelor de subiecte pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat din 2027, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Modelele sunt disponibile pe subiecte.edu.ro. „Modele de subiecte pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei […]
Taloanele de pensie devin mov: În ce județe vor ajunge primele documente în noul format Casa Națională de Pensii Publice introduce, începând din luna noiembrie 2026, un nou model de talon de pensie, care va avea culoarea mov. Citește și: Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și […]
