USL Cugir: spectacol caritabil pentru sprijinirea spitalului
Fondurile strânse sunt destinate reabilitării unor saloane ale Spitalului Orăşenesc Cugir
USL Cugir va organiza în data de 6 aprilie un spectacol artistic al cărui scop va fi acela de a strânge fonduri în vederea renovării unor saloane ale spitalului din localitate. Copreşedintele USL Cugir, Adrian Teban: „Ţinând cont că sănătatea cugirenilor depinde de accesul la serviciile medicale oferite cu precădere de Spitalul Orăşenesc Cugir, am considerat oportună marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii printr-o acţiune menită să sprijine spitalul. Spectacolul de vineri este un apel la solidaritate faţă de unitatea medicală de care avem nevoie fiecare dintre noi. „Pic cu pic se face râu, strop cu strop se face mare”- câte puţin dacă contribuim fiecare, cu siguranţă vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din spital. Tot în spiritul acestei solidarităţi, protagoniştii spectacolului vor fi tinerii talentaţi ai localităţii noastre, care vor da ei înşişi un exemplu în acest sens. De fapt, întregul demers va însemna un efort comun al întregii comunităţi care se va materializa în renovarea unor saloane, efort care vine să completeze investiţiile realizate de către administraţia publică în această perioadă”
Spectacolul va avea loc vineri, ora 18.00, la Casa de Cultură şi va avea ca slogan „Dau şi eu pentru spitalul meu”. Cei care vor răspunde invitaţiei vor putea face donaţii, în funcţie de posibilităţi, în urnele amplasate cu acest scop şi vor putea asista la un program artistic din care nu va lipsi muzica uşoară, cântecele populare, dansurile sportive: ProDance 2007, Milenium, Aprentis, Taraful Casei de Cultură, grup de chitară etc. La finalul evenimentului, o comisie din care vor face parte inclusiv reprezentanţi ai cetăţenilor, va număra suma colectată şi o va face publică. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate
Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]
VIDEO | Garda Apulum, program inedit de reconstituire istorică antică în Alba Iulia pe 21 martie 2026: Ritual roman de purificare a instrumentelor muzicale militare
Garda Apulum, program inedit de reconstituire istorică antică în Alba Iulia pe 21 martie 2026: Ritual roman de purificare a instrumentelor muzicale militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia debutează în acest an pe 21 martie cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Este vorba despre un ritual […]
FOTO | Calificare la faza națională a Olimpiadei de Religie pentru Batir Brianna, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia. Alți doi elevi au obținut mențiuni
Calificare la faza națională a Olimpiadei de Religie pentru Batir Brianna, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia. Alți doi elevi au obținut mențiuni Batir Brianna, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Religie, după ce a obținut Premiul I la etapa județeană. […]