USL are obiective clare pentru stimularea sectorului privat
Toate ţările din Europa Centrală şi de Est au ieşit din recesiune după 4 – 5 trimestre, în timp ce noi ne mişcăm…cu viteza melcului. În opinia liderului social democrat Ioan Dîrzu, „decizia politică a guvernelor Boc a accentuat criza, prin lipsa unei viziuni de redresare a economiei, corupţiei şi politizării fără precedent, risipei bugetare, la toate acestea adăugându-se măsuri sociale insuportabile şi nu în ultimul rând înrăutăţirea gravă a serviciilor din educaţie, sănătate, infrastructură şi ordine publică. Disperaţi să aducă bani la buget, guvernanţii au strivit mediul de afaceri printr-o avalanşă de impozite şi taxe, incertitudine legislativă şi controale inutile. Firmelor private le este aproape imposibil să-şi construiască un plan de afaceri pe termen mediu, IMM-urile având mari dificultăţi în a pătrunde pe piaţă şi a se dezvolta”. Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, co-preşedinte al USL Alba a amintit apoi obiectivele USL în vederea stimulării sectorului privat: l cota redusă de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte şi legume-fructe proaspete (TVA 24 la sută, din care 9 la sută către buget şi 15 la sută dedus producătorului); l plata integrală a arieratelor către sectorul privat. Tratament fiscal egal între stat şi contribuabil (mecanism compensare-penalităţi); l Single Control Act/Aplicarea registrului unic de control. Eliminarea controalelor repetate nejustificate la acelaşi agent economic (prin coordonarea între instituţiile statului). Un singur control la 2 ani, cu tematica prestabilită şi preanunţată, cu durata de maximum 30 de zile pentru IMM-uri şi 90 de zile pentru marii contributori; l agenţie pentru programele naţionale de investiţii străine (model ARIS). După aprobarea investiţiilor de interes naţional, prin lege, ARIS are obligaţia de a obţine toate autorizaţiile necesare investiţiei; l atragerea de investiţii din ţările emergente (BRIC), precum şi realizarea de parteneriate comerciale cu ţări din zona BRIC; l acordarea cardului de credit pentru IMM-uri (cu valoare cuprinsă între 5.000 şi 100.000 de euro); l capitalizarea Fondului de Garantare pentru IMM-uri. Sprijinirea IMM-urilor aflate în dificultate din cauza crizei economice prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă şi folosirea fondurilor europene; l realizarea, cu titlu gratuit, de către stat, a cadastrului agricol, în vederea clarificării situaţiei juridice a terenurilor agricole din România; l capitalizarea CEC şi EXIMBANK. Specializarea obiectivului de activitate (Eximbank – relaţia cu firmele româneşti, CEC – relaţia cu persoane fizice, IMM-uri şi mici întreprinzători); l în vederea evitării situaţiei în care riscul valutar este suportat de cetăţeni, creditele către persoane fizice vor fi evaluate/acordate în principal în moneda în care se obţin veniturile. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]