Politică Administrație

„USL Alba doreşte să elimine PDL de la conducerea primăriilor din judeţ!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

susţine Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, copreşedinte USL Alba

    „PSD Alba şi-a stabilit 96 la sută din candidaţii care vor intra în cursă pentru a-şi adjudeca şefia primăriilor din judeţ”, a precizat Ioan Dîrzu, preşedintele social democraţilor din Alba. El a mai spus că PDL acţionează dur asupra liderilor organizaţiilor PSD din teritoriu, nu se mai opreşte cu ameninţările. De aceea, nu se fac încă publice numele candidaţilor, pentru că acestora le este teamă că, folosind diverse mijloace, PDL îi va împiedica să mai candideze. Dîrzu susţine că diferenţa dintre candidaţi o fac confruntările de idei, soluţiile oferite cetăţenilor, nu gesturile de intimidare care să conducă la racolarea unor candidaţi. Referindu-se la scopul USL în judeţ, liderul PSD a amintit că alianţa doreşte eliminarea PDL de la conducerea administrativă a localităţilor. „USL trebuie să câştige cât mai multe primării, să aibă majoritate în consiliile locale şi în consiliul judeţean….La nivel naţional, sunt judeţe în care PSD şi PNL merg, la alegeri, pe liste comune, dar şi judeţe în care s-a optat pentru liste separate. E posibil, acolo unde sunt candidaturi separate, să câştige PDL, de aceea trebuie ca cele două partide să aleagă cea mai bună variantă”, a spus preşedintele PSD Alba. Amintind despre comuna Şpring, Dîrzu a precizat că acolo este susţinut, în lupta pentru fotoliul de primar, dr. Mircea Boghici, cel care, potrivit sondajelor, are cele mai multe şanse să câştige bătălia electorală. „Nu vreau ca unii colegi ai mei să fie obligaţi să plece la alte partide şi nu accept migrarea unor candidaţi de la alte partide. În PSD funcţionează democraţia şi atunci când colegii mei de la Şpring sau din altă zonă vor un candidat, eu am obligaţia să-i susţin, iar ei îşi asumă câştigarea alegerilor sau eşecul”, a spus liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, copreşedinte al USL Alba. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult