Curier Județean

Urmărire în miez de noapte, prin Alba Iulia – un șofer cu alcoolemie de 1,25 la mie nu a reușit să scape de polițiști

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În data de 20 august, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faţă de  V.O., de 30 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

Acesta a fost depistat în data de 18 august, la ora 3:40, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul Încoronării din municipiul reședință de judeţ şi nu a oprit la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea lui.

În cele din urmă  a fost oprit pe strada Viilor din Alba Iulia unde a fost identificat şi i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest.

V.O. a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În conformitate cu rezultatul analizelor de laborator ce au fost comunicate de Spitalul Judeţean Alba, bărbatul avea în sânge o alcoolemie de 1,25 g la mie (la prima probă), respectiv 1,10 g la mie (la a doua probă).

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

La Alba Iulia, mașinile care nu sunt electrice sau plug-in hybrid și sunt staționate sau oprite în stațiile de încărcare electrică ar urma să fie ridicate de Poliția Locală: Modificări de regulament, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

La Alba Iulia, mașinile care nu sunt electrice sau plug-in hybrid și sunt staționate sau oprite în stațiile de încărcare electrică ar urma să fie ridicate de Poliția Locală: Modificări de regulament, în consultare publică Un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr. 255/2021 pentru aprobarea Regulamentului […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Militarii din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia s-au remarcat într-o competiție desfășurată la Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Militarii din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia s-au remarcat într-o competiție desfășurată la Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” La Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista”, a fost organizat evenimentul sportiv „Winter Bootcamp Challenge” 2026, o competiție dedicată celor care au dorit să își testeze limitele fizice […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Vârstnicii din Aiud, informați de polițiști despre pericolele din mediul online și traficul de persoane

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vârstnicii din Aiud, informați de polițiști despre pericolele din mediul online și traficul de persoane Oamenii legii au desfășurat o acțiune de informare dedicată vârstnicilor din municipiul Aiud cu privire la infracțiunile în mediul online, prin campania ,,SCUT DIGITAL”, adresată în special persoanelor vulnerabile.  Activitatea a avut loc la Centrul de zi pentru persoane vârstnice […]

Citește mai mult