Politică Administrație

„Urăsc administrația centrală. Oamenii ăștia sunt antistatali, antiromâni” – a declarat vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, la o emisiune TV

Ioana Oprean

Publicat

în

Se pare că tehnocrații din Guvern nu sunt deloc ”pe gustul” vicepreședintelui CJ Alba, Florin Roman, care a declarat la o emisiune TV: „Urăsc administrația centrală. Oamenii ăștia sunt antistatali, antiromâni!”.

Petrecerea Divorțaților

Prezent la o emisiune de la postul LOOK TV, vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman a acuzat Ministerul Sănătății că împiedică redeschiderea spitalului din orașul Ocna Mureș. El a declarat că administrația județeană s-a angajat să suporte toate cheltuielile de întreținere ale unității sanitare, care a fost închisă în anul 2011, dar ar putea să devină o secție exterioară a Spitalului Județean, dacă ministerul nu ar întârzia să elibereze avizul necesar.

florin-roman„De câteva luni de zile, noi, Consiliul Județean Alba, am pornit demersurile, am bugetat ca să dăm drumul la Spitalul de la Ocna Mureș ca secție externă a Spitalului Județean un lucru care nu presupune niciun efort financiar, adică niciun leu din partea Ministerului Sănătății. Consiliul Județean face modernizarea spitalului și asigură echipamentele medicale necesare pentru cadrele medicale, pentru ca spitalul să poată fi deschis. Dar nu putem deschide spitalul decât cu avizul Ministerului Sănătății.  Fosta conducere a Direcției de Sănătate Publică Alba ne spune că a discutat cu cei de la Ministerul Sănătății și avem avizul. Noi, ca tâmpiții, ne apucăm de treabă să fim gata când toate procedurile vor fi încheiate. Acum două zile un alt șef de la DSP vine și îmi spune: <<Stați să vedeți că mai e ceva de făcut>>. Deci domnule, e noaptea minții”, a declarat furios Roman la LOOK TV.

Potrivit citynews.ro, Florin Roman nu s-a sfiit să acuze în termeni duri modul în care operează administrația centrală din România.

„Să te chinui să deschizi un spital la Ocna Mureș de un an de zile, iar principalul oponent să fie Ministerul Sănătății și asta în condițiile în care nu are niciun fel de cheltuială! Este noaptea minții. Asta se întâmplă în România. Să vii să spui – îmi asum toate cheltuielile, vreau să asigurăm cele mai bune condiții – și Ministerul să… deci domnule oamenii ăștia sunt duși de acasă. De asta urăsc administrația centrală. O urăsc, vă spun cu toată sinceritatea. Oamenii ăștia sunt antistatali, antiromâni!”, a mai spus Roman.

Vicepreședintele CJ Alba a precizat că va solicita ajutorul premierului Dacian Cioloș pentru rezolvarea acestei situații.

Surse: citynews.ro; LOOK TV


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD Nodul rutier de pe autostrada A1, care va lega orașul Cugir la autostradă, va fi operațional în 2028, investiția fiind în faza de contractare a proiectării și execuției. Anunțul a fost făcut de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan.  Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult