UPDATE: Un nou caz de înec la Alba. Tânăr găsit de ISU în apele Râului Târnava Mare, după mai multe ore de căutări
Mai multe echipaje din cadrul Gărzii Blaj – ISU Alba au desfășurat, duminică după-amiază, operațiuni de căutare a unei persoane, dată dispărută în apele Râului Târnava Mare, pe raza localității Valea Lungă.
Din primele informații, este vorba despre un tânăr de aproximativ 18 ani care se afla la scaldă.
Vă reamintim că în această dimineață, echipajele ISU din Ocna-Mureș au scos din Râul Mureș cadavrul unei adolescente, care s-a înecat ieri în timp ce se afla la scaldă cu alți copii.
UPDATE 1: ”Duminică, 2.08.2015, Garda de intervenție Blaj și Echipa de căutare – salvare din cadrul Detașamentului de pompieri Aiud au fost solicitate să intervină, la ora 19.19, pe raza loc. Valea Lungă, pentru căutarea unei persoane în vârstă de 18 ani dispărută în apele Râului Târnava Mare. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de intervenție, un autocamion de intervenție, o ambulanță SMURD și o barca pneumatică, dar persoana nu a fost găsită. În dimineața zilei de 3.08.2015, ora 09.00, s-au reluat căutările pe Râul Târnava Mare”, precizează reprezentantul ISU Alba.
UODATE 2: Potrivit pompierilor, cadavrul a fost găsit în jurul orei 11.00, la aproximativ 50 de metri de locul in care a vost văzut ultima data.
Pentru evitarea tragediilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba face un apel către părinţi să-şi supravegheze copiii şi să nu-i lase la joacă pe malurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii.
Totodată, cetățenii sunt sfătuiţi să frecventeze numai locurile special amenajate pentru înot şi să respecte avertizările privind interzicerea scăldatului în alte zone decât cele autorizate. Aşadar, trebuie evitat scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci.
Dacă nu ştiţi sa înotaţi foarte bine, nu vă aventuraţi în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiţi în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat.
Nu sunt indicate nici actele de teribilism prin plonjarea în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii. Cetăţenii trebuie să ştie că nu e bine să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate şi că trebuie să evite scăldatul seara târziu sau în timpul nopţii.
În timpul unor vijelii sau furtuni, scăldatul este interzis.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
