UPDATE: Firmă din Blaj acuzată că a vândut carne de cal cu etichete false
Conducerea Agenției Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor acuză o firmă din Blaj că ar fi vândut carne de cal pe care ar fi etichetat-o drept carne de vită.
Mihai Ţurcanu, preşedintele ANSVSA, a declarat pentru gandul.info că inspectorii agenției au găsit miercuri, într-un depozit din Ilfov, pachete de carne de cal etichetate drept carne de vită şi care proveneau de la un depozit din Alba.
Ţurcanu a precizat că administratorul depozitului din Alba ar fi recunoscut că falsifica etichetele. „De două-trei săptămâni ANSVSA a demarat controale la unităţi din toată ţara. Am recoltat probe din depozite. Una dintre probe a ieşit pozitivă (carnea de cal era etichetată drept carne de vită n.n.). Carnea a fost livrată de la un depozit din Alba Iulia. Inspectorii ANSVSA au găsit grave abateri la Alba Iulia. Unitatea a fost închisă„, a declarat Ţurcanu.
Potrivit prefectului de Alba, Gheorghe Feneşer, firma de unde provin pachetele de carne se află în Blaj. Feneșer a mai spus firma a cumpărat carnea din abatoare din Botoşani şi Bucureşti, firma din Blaj fiind doar un intermediar care a vândut marfa mai departe.
„Deocamdaă nu s-a confirmat faptul că ar fi vorba de carne de cal etichetată drept carne de vită. Am dispus efectuarea de analize, iar rezultatul îl vom ști în 2-3 zile. În lăzile care conţin carne se găsesc câte 10 pachete. Legea spune că pe fiecare pachet trebuie să fie etichetă. Cei de la abatoare pun etichetă doar pe cutie, astfel că firma din Blaj a făcut copii după eticheta originală și a pus-o pe fiecare pachet, pentru ca cel care cumpără carnea la pachet să ştie ce conţine. În urma alertei rapide primite de DSVSA Alba s-a dispus ridicarea întregii cantități de carne de la firma respectivă, aproximativ 400 kg, iar împreună cu poliția economică și garda financiară s-au ridicat documentele contabile și calculatoarele firmei pentru verificări amănunțite”, a declarat prefectul de Alba.
Acesta a mai precizat că este vorba despre o cantitate totală de aproximativ 1.000 de kilograme din care jumătate s-a comercializat iar restul a fost ridicată de DSVSA Alba până la stabilirea rezultatului analizelor. De asemenea, societatea a fost închisă până la finalizarea verificărilor.
UPDATE: ”Urmare a dispoziţiilor preşedintelui ANSVSA, de verificare a unităţilor care comercializează, procesează,depozitează şi comercializează carne, în data de 13.02.2013 a fost recoltată o probă de ‘vrăbioară de vită’, de la o societate comercială din jud. Ilfov. Produsul incriminat a fost recepţionat de la un depozit frigorific din jud. Alba.
În data de 19.02.2013, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a emis buletinul de analiză prin care se confirmă că proba a fost pozitivă pentru carne de cal, negativă pentru carne de bovine şi câine.
Ca urmare, conform procedurilor ANSVSA a iniţiat alerta în sistemul rapid de alertă. În data de 19.02.2013, reprezentanţii DSVSA Ilfov au verificat societatea comercială de la care a fost recoltată proba şi au fost identificate loturile de carne din care provine carnea, stabilindu-se că aceasta provine de la un depozit frigorific din judeţul Alba.
Întreaga cantitate de produse din lotul incriminat a fost sechestrată, şi au fost dispuse măsuri de retragere a cărnii din piaţă conform listei de distribuţie.
În timpul investigaţiilor, administratorul depozitului a recunoscut că etichetau produsele cu etichete false, folosind numele sau datele unor unităţi autorizate. Inspectorii ANSVSA au solicitat modele de etichete de la cele două posibile unităţi de origine. Acestea au fost comparate cu etichetele aplicate pe produsele analizate, fiind identificate diferenţe semnificative.
Suspectând o posibilă fraudă, conducerea ANSVA a anunţat şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar preşedintele ANSVSA, dr. Mihai Ţurcanu a contact telefonic Prefectura judeţului Alba solicitând sprijinul pentru desfăşurarea anchetei.
În legătura cu speculaţiile privind implicarea unui abator administrat de tatăl preşedintelui ANSVSA, precizăm ca acel abator nu este autorizat pentru sacrificarea cabalinelor. Având in vedere că rezultatele de laborator au indicat că produsul analizat este carne de cal, speculaţiile apărute în mass-media nu se justifică.
Menţionăm că respectiva carne era destinată consumului pe piaţa naţională şi nu comerţului intracomunitar şi în consecinţă, nu se poate face vreo legătură între cazul izolat din Ilfov şi situaţia din alte ţări membre ale Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANSVSA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 14 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 6 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor