Curier Județean

UPDATE 2/Accident mortal la Albac: Autoturism răsturnat – o persoană a decedat

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Un bărbat de 60 de ani a murit într-un accident produs în această dimineață între Albac și Roșești după ce un autoturism s-a răsturnat pe un drum de țară.

UPDATE 1: Potrivit polițiștilor accidentul a fost anunțat prin 112 chiar de șoferul care conducea autoturismul. Acesta a spus că după ce s-a rostogolit de mai multe ori în afara șoselei și-a pierdut cunoștința pentru aproape două ore iar când și-a revenit a constatat că pasagerul din mașină, un bărbat din Jidvei care trebuia să-l ajute la muncă în grădină, era decedat.

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care șoferul a pierdut controlul volanului și a provocat tragicul eveniment rutier.

UPDATE 2: Șoferul era sub influența alcoolului și va fi cercetat pentru ucidere din culpă

Echipa de cercetare deplasată la faţă locului a constatat că accidentul s-a produs din cauza neatenției șoferului. În timp ce conducea autoturismul pentru a ajunge la domiciliul său din satul Roşeşti, comuna Albac, acesta a pierdut controlul asupra autoturismului şi s-a răsturnat de mai multe ori, pe un teren accidentat, oprindu-se într-un arbore situat la o distanţă de aproximativ 150 de metri.

Conducătorul auto, în vârstă de 25 de ani, a suferit leziuni craniene şi toracice, fiind transferat la spitalul din Alba Iulia pentru investigaţii de specialitate. În urma testării lui cu aparatul alcootest,  a rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul va fi cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Simulare Evaluare Națională 2026 în Alba: Câți elevi au participat la testarea la Matematică

Ioana Oprean

Publicat

în

Simulare Evaluare Națională 2026 în Alba: Câți elevi au participat la testarea la Matematică Elevii de clasa a VIII-a din județul Alba, asemea colegilor lor din toată țara, au susținut, marți, 17 martie 2026, testarea la Matematică din cadrul Simulării Evaluării Naționale 2026. La testarea la Matematică din Alba au participat 2.468 de elevi din […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Forare pe sub carosabil pentru un sistem de semaforizare la intersecția străzii Albac cu Calea Moților din Alba Iulia: Zonă cu multe accidente rutiere

Ioana Oprean

Publicat

în

Forare pe sub carosabil pentru un sistem de semaforizare la intersecția străzii Albac cu Calea Moților din Alba Iulia Miercuri dimineață va fi predat către constructor amplasamentul și se va da ordinul de începere a lucrărilor prin care, la intersecția străzii Albac cu Calea Moților, va fi instalat un sistem de semaforizare rutieră și vor […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | A fost semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Blaj: „În maximum 6 luni, vom produce energie verde pentru consumul public!”

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Blaj: „În maximum 6 luni, vom produce energie verde pentru consumul public!” A fost semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Blaj: „În maximum 6 luni, vom produce energie verde pentru consumul public!”, a anunțat, marți, 17 martie 2026 primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin […]

Citește mai mult