Universitatea din Alba Iulia organizează, în 6 iunie, parada absolvenților și festivitatea de absolvire a Promoției 2015
Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează, în 6 iunie, parada absolvenților și festivitatea de absolvire a Promoției 2015, a precizat purtătorul de cuvânt, Diana Câmpan.
Viitorii absolvenți se vor întâlni, la ora 9.30, la Casa de Cultură a Studenților din centrul municipiului, de unde vor defila spre Piața Cetății din Alba Iulia și vor intona celebrul cântec “Gaudeamus igitur” (“Să ne bucurăm, așadar”).
”Parada Absolvenţilor va începe din faţa Casei de Cultură a Studenţilor, în ţinutele festive specifice UAB, la ora 9.30, şi se va desfăşura pe traseul Casa de Cultură a Studenţilor – Porţile Cetăţii (cu un mic scenariu la Poarta a III-a) – Piaţa Cetăţii. În Piaţa Cetăţii vom sosi la ora 9.50 şi aici se va desfăşura Festivitatea de Absolvire, în prezenţa Conducerii şi a Senatului UAB, a invitaţilor oficiali şi a întregului corp profesoral”, transmit organizatorii.
Evenimentul se organizează, și în acest an, odată cu Zilele Orașului – Alba Fest.
Sunt așteptați în jur de 900 de studenți și masteranzi. La festivitate sunt invitate și oficialități locale și județene.
Evenimentul se va încheia la ora 11.00.
(V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]
Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați
„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]
Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B
Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]
