Universitatea „1 Decembrie 1918”, baza dezvoltării ENIEDA
La Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc Adunarea Generală Anuală a ENIEDA (European Network for Intercultural Education Activities). Au participat cadre didactice universitare şi cercetători dedicaţi activităţilor de cercetare şi predare din domeniul educaţiei lingvistice şi interculturale, cărora li s-a alăturat conf. univ. dr. Mircea Râşteiu, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al universităţii albaiuliene.
În deschidere, lect. univ. dr. Teodora Popescu, coordonatoarea conferinţei, a trecut în revistă activităţile desfăşurate de ENIEDA încă din anul 2008, de la înfiinţarea acestei asociaţii. Ideea creării ENIEDA s-a născut din dorinţa de a realiza activităţi de predare şi cercetare colaborativă la nivel european şi internaţional, prin dezvoltarea de programe de studiu în parteneriat, pe toate palierele educaţionale prin elaborarea de proiecte de cercetare şi schimburi academice. Atunci, toţi participanţii la Conferinţa Internaţională „Conference on Linguistic and Intercultural Education – CLIE 2008”, organizată de Universitatea „1 Decembrie 1918”, au simţit că au ceva în comun, că au o viziune comună, au împărtăşit obiectivele educaţionale şi experienţa lor. În 2009, Alba Iulia a găzdui un work-shop, unde a fost ales primul preşedinte al ENIEDA, prof. univ. dr. Cornelia Ilie, care predă lingvistică engleză în Suedia. Apoi, gazdele celorlalte conferinţe şi work-shop-uri organizate în 2010, în Muntenegru, respectiv în 2011, în Serbia.
lJurnalul lingvistic al Universităţii „1 Decembrie 1918”, promovat în Portugalia
De asemenea, lect. univ. dr. Teodora Popescu a subliniat contribuţia ştiinţifică a cadrelor ddiactice şi a cercetătorilor asociaţiei la publicarea revistei academice „The Journal of Linguistic and Intercultural Education – JoLIE” – revista oficială a Centrului de Cercetare şi Inovare în Educaţia Lingvistică (CIEL) de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, cea mai importantă publicaţie a ENIEDA. De altfel, în anul 2009, revista a fost realizată de Universitatea din Madeira, din Portugalia, care a promovat apariţia acesteia. Ea a accentuat că ENIEDA doreşte să devină mai activă în domeniul cercetării, acesta fiind obiectivul principal al asociaţiei pentru acest an.
lProfesoarele Teodora Popescu şi Crina Herţeg, în conducerea ENIEDA
Apoi, au avut loc alegeri pentru noua conducere a ENIEDA, atât prin vot prin corespondenţă, cât şi prin vot secret, membrii acesteia fiind aleşi pe listă, nu individual. În total au fost exprimate 16 voturi şi au fost aleşi următorii: prof. Giacomo Ferrari – Universitatea Amedeo Avogadro Vercelli (Italia) – preşedinte ENIEDA, dr. Svetlana Kurtes – Universitatea din Portsmouth (Marea Britanie) – vicepreşedinte, lect. univ. dr. Teodora Popescu (foto stânga) – Universitatea „1 Decembrie 1918” – secretar executiv, asist. univ. dr. Crina Herţeg (foto dreapta) – Universitatea „1 Decembrie 1918” – trezorier.
Preşedintele Giacomo Ferarri a mulţumit pentru încrederea acordată şi a declarat că vrea ca ENIEDA să fie mai vizibilă, printr-o promovare mai „agresivă” a rezultatelor obţinute în activităţile interculturale. Totodată, intenţionează consolidarea relaţiilor de parteneriat între universităţi şi atragerea acestora în proiecte de cercetare cu finanţarea europeană şi, nu în ultimul rând, promovarea propriului site al ENIEDA.
De altfel, toţi cei proaspăt aleşi şi-au reconfirmat sprijinul pentru acţiunile viitoare ale ENIEDA, promiţând că se vor implica mai mult în activităţile acesteia.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare
Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, InfoCons a realizat un studiu asupra produselor care se regăsesc, în mod obișnuit, pe masa tradițională de Paște, analizând valorile nutriționale ale acestora, respectiv cantitatea de sare și zahăr, […]
Cum se va schimba regula gărzilor în spitalele din România. Alexandru Rogobete: Rezidenții vor fi plătiți pentru munca suplimentară
Cum se va schimba regula gărzilor în spitalele din România. Alexandru Rogobete: Rezidenții vor fi plătiți pentru munca suplimentară Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi, 9 aprilie 2026, modificarea ordinului privind rezidențiatul. Astfel, medicii rezidenți vor fi incluși în linia de gardă și vor fi plătiți pentru activitatea desfășurată în afara programului normal. „Dacă […]
Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul: Proiect în Parlament
Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul: Proiect în Parlament Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul bani, iar în plus ar urma să fie obligați să aibă asigurare de răspundere profesională, similar medicilor. O inițiativă legislativă depusă în Parlament vizează […]