Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, o unitate de învăţământ care evoluează în beneficiul studenţilor şi al judeţului Alba
Interviu cu prof. univ. dr. ing. Ioan Moise ACHIM, rectorul instituţiei
Vara a trecut şi studenţii universităţii din Cetatea Marii Uniri se reîntorc. Luni, 3 octombrie, aceştia vor reveni în locul unde îşi desăvârşesc studiile, unde se pregătesc pentru piaţa muncii, unde încep să se maturizeze. Nu puţini sunt cei care aruncă cu noroi, la figurat, în instituţia de învăţământ superior, însă acest lucru nu îi împiedică pe oamenii care îşi desfăşoară activitatea aici să facă eforturi, să evolueze, ba din contră. În fiecare an în sistemul educaţional de la noi se schimbă ceva şi astfel instituţia albaiuliană trebuie să se adapteze şi o face crescând. În fiecare an, în pragul reîntoarcerii studenţilor, purtăm o discuţie cu cel aflat la conducerea Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, prof. univ. dr. ing. Ioan Moise Achim.
– Domnule rector, săptămâna viitoare va începe un nou an universitar. Care e situaţia ca urmare a celor două sesiuni de admitere?
– Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia se încadrează în aceiaşi parametri ca şi anul trecut în ceea ce priveşte numărul de studenţi, respectiv 5.000, lucru care pentru Alba Iulia este pozitiv. Examenul de bacalaureat a fost mult mai exigent decât în alţi ani şi a influenţat numărul de candidaţi, în special la programele de licenţă. Cu toate că avem cu aproximativ 200 de studenţi mai puţin decât anul trecut mizăm pe calitatea celor care au venit ca fiind mult superioară şi sperăm să nu avem surpriza anilor trecuţi când, după primul semestru, îşi cereau încetarea contractului de studiu în jur de 250 – 300 de studenţi care nu făceau faţă exigenţelor. Sperăm că „bobocii” vor avea capacitatea să facă faţă unui învăţământ de calitate şi că cei care s-au înmatriculat în acest an îşi vor finaliza studiile. Din punct de vedere al masteratului numărul de candidaţi este similar cu cel de anul trecut. În acest an avem locuri atât în regim subvenţionat cât şi cu taxă. Trebuie precizat că, începând cu anul viitor, pentru ciclul universitar de masterat se va organiza admitere doar în regim subvenţionat şi numai la programele de studii performante, care fac dovada unui învăţământ de calitate.
– Legea educaţiei naţionale adoptată în acest an a adus o serie de schimbări, în baza acesteia cei de la Ministerul Educaţiei au făcut tot soiul de clasificări. Care ar fi noutăţile?
– În primul rând, conform Legii 1, cea privind Educaţia, în fiecare an se va realiza o clasificare a programelor de studii de licenţă. Din cele 16 domenii de licenţă pe care le organizează universitatea noastră, 3 sunt plasate în categoria A – programe perfomante (Contabilitate, Administraţia Afacerilor şi Ştiinţele Educaţiei), 3 în categoria B cu şanse mari de accedere în A (Finanţe Bănci, Istorie şi Informatică), 4 în categoria C, 2 în D şi 3 în E. Această clasificare a fost făcută de către Ministerul Educaţiei în urma raportărilor ştiinţifice transmise de noi în vara acestui an. Dacă privim în ansamblu această evaluare, putem spune că Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, după 20 de ani de existenţă, a reuşit să se claseze în faţa multor universităţi cu o vechime de peste 40 – 50 de ani. Câştigul important este în special în producţia ştiinţifică a colegilor din generaţia tânără care au avut sprijinul celor cu experienţă. Acest lucru confirmă că universitatea se găseşte pe drumul cel bun în realizarea unui învăţământ superior de calitate. Clasificarea sa ca universitate centrată pe educaţie pe un loc dătător de speranţe, pe locul şase în rândul instituţiilor din această categorie, ne face să credem că în cel mult unul, doi ani avem şansa de a intra în cea de-a doua categorie a universităţilor centrate pe educaţie, ceea ce ar reprezenta pentru colectivul de cadre o recompensă a eforturilor depuse.
– Aţi menţionat că se doreşte ca instituţia de învăţământ superior albaiuliană să ajungă în cea de-a doua categorie valorică. Ce se va face în acest sens?
– În vederea atingerii acestui obiectiv de clasificare se vor lua măsuri la nivelul întregii universităţi, iar accentul va fi pus pe publicarea de articole ştiinţifice în reviste cu un scor relativ de impact (SRI) peste 1. Acest lucru va conduce la o clasare superioară a instituţiei noastre. Aş dori să precizez că toate cheltuielile cu privire la publicarea acestor articole vor fi suportate de către universitate. De asemenea se va revizui planul strategic de cercetare prin completarea cu unele măsuri adecvate momentului prezent în ceea ce priveşte recunoaşterea ştiinţifică a lucrărilor publicate şi a contractelor de cercetare. Vom continua cu susţinerea conferinţelor consacrate care au adus şi aduc şi în prezent aprecieri pozitive şi vizibilitate naţională şi internaţională pentru universitate. Dintre aceste manifestări amintesc doar câteva: Conferinţa internaţională de matematică, cunoscută din Statele Unite ale Americii până în Japonia, Conferinţa GeoCAD, cu vizibilitate la nivelul Europei şi nu numai, Conferinţa de ştiinţe economice care a crescut din 2004 în fiecare an, atât prin numărul participanţilor, dar şi al personalităţilor prezente, Conferinţa de drept, conferinţa de lingivistică dar şi cele organizate de Facultatea de Istorie. O universitate trebuie să crească în fiecare an atât sub aspectul calităţii cât şi sub cel al facilităţilor oferite studenţilor. Universitatea noastră şi-a propus în fiecare an un nivel ridicat al calităţii actului educaţional astfel încât absolvenţii noştri să aibă şanse cât mai mari în confruntarea cu piaţa muncii. De fapt orice şcoală se legitimează prin calitatea absolvenţilor săi. Nivelul de exigenţă a crescut de la an la an, iar începând cu acest an va creşte şi mai mult. Pentru a ne atinge obiectivele propuse trebuie să mobilizăm nu doar cadrele didactice ci în principal studenţii, pentru a-i face mai conştienţi de importanţa pregătirii în realizarea unei cariere profesionale de succes. Vă asigurăm că din punctul de vedere al profesorilor noi vom depune toate eforturile pentru a ridica nivelul calitativ al actului didactic, de educaţie şi instruire a tinerilor, astfel încât la ieşirea pe piaţa muncii să fie pregătiţi pentru a face faţă concurenţei.
– În fiecare an avem ceva nou. Ce ne spuneţi acum, în prag de început de an universitar?
– Întotdeauna am adus un plus în ceea ce priveşte dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi de cercetare astfel că în acest an, chiar pe data de 3 octombrie, vom inaugura una dintre cele mai performante platforme de E-learning existente în acest moment la noi în ţară. Această platformă va permite accesul tuturor studenţilor, nu doar al celor de la I.D., la toate cursurile şi materialele didactice elaborate de către personalul didactic, dar şi o comunicare foarte bună şi rapidă între facultăţi şi studenţi. Pe tinerii care vor fi cazaţi în căminele studenţeşti îi aşteaptă camere curate, igienizate şi dotate cu tot necesarul unei convieţuiri decente. În acest moment universitatea oferă cele mai bune condiţii de cazare în cămine şi de servire a mesei în cadrul restaurantului studenţesc, la preţuri studenţeşti. Biblioteca universitară şi-a îmbogăţit fondul de carte şi, pe lângă accesul direct la raft, studenţii mai pot folosi pentru documentare şi sala bibliotecii virtuale dotată cu tehnică de calcul şi conectată la cele mai importante biblioteci de date din lume.
– Chiar dacă unii nu recunosc, Universitatea „1 Decembrie 1918” este una dintre instituţiile importante din Alba Iulia, dar şi din judeţ.
– Este adevărat, universitatea aduce un plus de valoare municipiului prin studenţii săi, prin întreg corpul profesoral, didactic auxiliar şi tehnic-administrativ, dar şi prin activitatea şi evenimentele naţionale şi internaţionale pe care le organizează. Instituţia de învăţământ superior albaiuliană nu aparţine unei persoane sau unui grup ci aparţine comunităţii şi prin toate acţiunile sale promovează atât activitatea ştiinţifică cât şi cea culturală, economică şi socială din Alba Iulia. Prin aceste manifestări pe care le organizăm numele municipiului şi al judeţului au ajuns să fie rostite în aproape toate colţurile lumii. Universitatea se doreşte a fi una din instituţiile cele mai implicate în viaţa comunităţii. În acest sens a fost constituit Senatul de Onoare format din cele mai importante personalităţi din oraş şi judeţ şi condus de un preşedinte ales cu un mandat de 2 ani, care, conform statutului se întruneşte de două ori pe an. Primul preşedinte a fost desemnat Ioan Popa, managerul general al societăţii Transavia. Cu ocazia şedinţelor ordinare universitatea prezintă acestei structuri strategia de dezvoltare, modalitatea de utilizare a resurselor umane şi financiare pentru fiecare an. În cadrul acestui Senat se definitivează principalele direcţii şi directive ale universităţii precum şi termenele de realizare. O primă măsură realizată cu sprijinul Senatului de Onoare a fost cea legată de organizarea practicii studenţilor.
– Ce le transmiteţi pe această cale studenţilor din anii mari şi „bobocilor”?
– Pe tinerii care studiază în cadrul universităţii şi pe părinţii acestora vreau să îi asigur că alegerea Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia pentru a finaliza studiile în vederea unei cariere reprezintă o opţiune inspirată. Studenţii vor avea toate condiţiile pentru pregătirea şi şederea în spaţiile de cazare, astfel încât să aibă şansa realizării lor pe plan profesional. Îi aşteptăm cu mult drag şi interes în sălile de cursuri, laboratoare dar şi la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia pentru a petrece împreună în cel mai plăcut mod timpul liber. Îi asigurăm că vom fi alături de ei în toate momentele existenţei lor în universitate.
– Vă mulţumim!
Lavinia IONAŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO-VIDEO | ACCIDENT rutier pe raza localității Șard: Două autoturisme și un autobuz s-au tamponat. Intervin pompierii din Alba Iulia
ACCIDENT rutier pe raza localității Șard: Două autoturisme și un autobuz s-au tamponat. Intervin pompierii din Alba Iulia Un accident rutier s-a produs luni, 23 decembrie 2024, în jurul orei 10.30, pe raza localității Șard. În incident sunt implicate două autoturisme și un autobuz. Citește și: Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana