Unirea Ungheni – CS Universitar Alba Iulia 2-3 (0-0), în play-off-ul eșalonului terț!!! Studenții au dat lovitura
CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Ungheni, la primul joc după despărțirea de antrenorul Bruno Vienescu! Formația din Cetatea Marii Uniri a învins 3-2 (0-0), după un al doilea act de senzație, în care a revenit de la 0-1.
Interimatul asigurat de Nicolae Ghișa a adus și prima victorie din play-off, după 4 înfrângeri, împotriva unui oponent aflat pe val, ce câștigaseră precedentele 5 dispute!
În al doilea act, unul nebun, gazdele au deschis scorul imediat după pauză, prin Ov. Horșia, iar peste un minut a egalat Gilyen. A fost primul gol al studenților în play-off, după 4 meciuri, respectiv după o lungă perioadă de sterilitate de 476 de minute! Vizitatorii au întors scorul prin reușita lui Pîntea (59), un rezultat surprinzător! O revenire spectaculoasă a vizitatorilor, care au mai punctat din nou prin Niakate (75), în final reducând ecartul I. Bârstan (90+2).
„Un meci de play off cu o încărcătură deosebită, în care ne-am jucat șansa noastră! Am reușit un joc aproape perfect, muncă depusă în acestă săptămână a fost răsplătită cu o victorie meritată. Mulțumesc băieților pentru implicare, dăruire și atitudine!„, a precizat Nicolae Ghișa.
Gruparea albaiuliană s-a despărțit de antrenorul Bruno Vienescu, iar interimatul va fi asigurat de tandemul Nicolae Ghișa – Raul Unchiaș până la finele campionatului, când va fi instalat Alin Minteuan.
CSU este singura echipa dintre cele 40 prezente în play-off care nu a marcat și nu a luat punct în această fază a competiției.
Unirea Ungheni: P. Ganea – Ad. Horșia, A. Popa, Savin, Coza, I. Bârstan, Balint, Ov. Horșia, Piper, R. Trif, Astafei/ cpt; rezerve Lupu, D. Todoran, R. Bârstan, Becze, Suslak, I. Fulop, Ndiesse, M. Popa, Pinto. Antrenor Florentin Petre.
CSU: Gal – Kilyen/ cpt, Niakate, R. Popa, Bucurică (61, V. Boldea), Gilyen (88, Ed. Vlad), Trifu (84, M. Șerban), Târșa (84, Kouadio), Pîntea, Ouedraogo (61, B. Minteuan), Piftor; rezerve Al. Șerban, Cunțan, B. Lazăr, Bidulescu. Antrenori Nicolae Ghișa și Raul Unchiaș.
Arbitri N. Kemeneș (Baia Mare), Cr. Mureșan (Cavnic), K. Toth (Petrești) Observatori Ov. Tâlvan (Sibiu), D. Mormeci (Brașov)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Miercuri, 11 februarie, se stabilesc barajele pentru promovarea în Liga 3 | Vezi posibilii adversari ai campioanei din Alba
Miercuri, 11 februarie, la ora 12.00, se stabilesc barajele pentru promovarea în Liga 3 | Vezi posibilii adversari ai campioanei din Alba Campioana din Superliga Alba va juca pe 20 iunie, respectiv 27 iunie, cu una dintre reprezentantele județelor Sibiu, Mureș, Brașov, Harghita sau Covasna La finele turului Viitorul Sântimbru iernează pe prima poziție a […]
Revenire în prima ligă din România pentru Nicolae Carnat: Unde va juca mihălțeanul Divizionara secundă Concordia Chiajna a anunțat, luni, 9 februarie 2026, împrumutul lui Nicolae Carnat la Unirea Slobozia, echipă din primul eșalon al fotbalului românesc. „Transfer confirmat! CS Concordia Chiajna anunță transferul sub formă de împrumut, până la finalul acestui sezon, al jucătorului […]
FOTO: Star Pro Optimum și Kinder Teiuș, învingătoare la Winter Cup Teiuș 2026 | Turneul fotbalistic pentru copii, un real succes
Star Pro Optimum și Kinder Teiuș, învingătoare la Winter Cup Teiuș 2026, prima ediție | Turneul fotbalistic pentru copii, un real succes Star Pro Optimum (categoria 2018) și Kinder Teiuș (2017) au devenit campioane la turneul Winter Cup 2026, aflat la prima ediție. Citește și: Winter Cup Teiuș, turneu de fotbal pentru copii, în weekend, cu […]