Rămâi conectat

Cultură Educație

Unde e adevăratul patriotism de altădată?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

lDoamna înv. Minerva Toader, din satul Târsa, comuna Avram Iancu, ne-a adresat două scrisori al căror conţinut este străbătut de expresii şi versuri pline de patriotism, amintindu-ne de Unirea de la 24 Ianuarie 1859.
„Ţara Moţilor are eroi, pe Horea şi Iancu, care trec deseori până dincolo de noi, suflete însângerate, devenite piscuri de eternitate, adică sevă a nemuririi româneşti. Seva nemuririi noastre româneşti ne-au dat-o eroii noştri, ne-o dă Horea, frânt cu roata călăului, Iancu, doborât de «roata istoriei», iar alţii şi-au apărat pământul ţării cu preţul vieţii”, scrie învăţătoarea de pe meleagurile Crăişorului.
În cealaltă scrisoare, cu titlul „Comuna Avram Iancu se mândreşte cu trecutul şi cu prezentul ei”, doamna Minerva Toader ne aminteşte, cu mândrie în suflet, că în această perioadă se desfăşoară  lucrările de reparaţii şi restaurare la Casa memorială a lui Avram Iancu, datorită primarului Sandu Heler. Primului gospodar al comunei îi revine şi meritul de a construi un nou sediu pentru Primăria Avram Iancu de  introducere a noii reţele de alimentare cu apă a comunei.
Aşa cum Avram Iancu spusese că „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea fericită”, şi primarul Sandu Heler are propria sa dorinţă: amenajarea unei pârtii cu teleschi de către un investitor. „Sunt multe culmi cu expunere nordică, unde zăpada rămâne până târziu, unde se poate beneficia şi de alte facilităţi: şosea asfaltată, curent electric, apă potabilă. Este un vis care poate fi o realitate, care l-ar mulţumi mult pe domnul primar Heler, pârtie care ar înviora zona deosebită a comunei Avram Iancu”, arată cititoarea noastră.
lStradă impracticabilă, asfaltată cu… promisiuni. Silviu Bora, din Vinţu de Jos, ne sesizează faptul că str. Gării de pe raza comunei a devenit impracticabilă. Autorităţile locale au promis de doi ani că vor asfalta strada, susţine cititorul nostru, dar nici până acum nu a fost luată nicio măsură. Zăpada a acoperit o parte din gropi, dar şi aşa drumul e impracticabil. Silviu Bora este nemulţumit şi de faptul că echipele de intervenţie care ar trebui să se ocupe de întreţinerea străzilor nu-şi fac datoria, preferând, susţine el să stea prin cârciumi decât să muncească la deszăpezire. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei

Ioana Oprean

Publicat

în

28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia invită publicul vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 13:30, la vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., un eveniment care îmbină istoria vestimentară […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894)

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc un spectacol inedit, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai […]

Citește mai mult

Cultură Educație

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea