Un ONG primește ȘASE milioane de euro pentru a număra urșii din România
Un ONG primește ȘASE milioane de euro pentru a număra urșii din România
Situația banilor pe care USR-PLUS i-au „asigurat”, dar și contractele care au fost semnate cu ONG-uri din țară, au fost dezbătute în cadrul unei emisiuni.
”Ei s-au asigurat cu fonduri. ONG-urile lor sunt pline deja și și-au semnat contractele. Inclusiv la treaba aia cu urșii. Un ONG de-al lor numără urșii din România pentru șase milioane de euro. Au dat bani ca să numere urșii din România pe problema asta că avem un număr prea mare de urși și un ONG de-al lor face asta pentru șase milioane de euro. Avem atâția pădurari la Romsilva care poate să facă asta”, a declarat Cozmin Gușă.
”Este 2.000 de euro pe urs. Poți să îi cumperi la banii ăștia. 3.000 de urși la 2.000 de euro bucata”, a completat Val Vâlcu.
”Oamenii de la USR-PLUS s-au asigurat cu fonduri și pentru traiul în opoziție, dar dacă ei se întorc din acest demers atunci sunt perdanți pe toate planurile. Pentru că ei se întorc din acest demers în condițiile în care Cîțu nu pleacă și atunci dacă ei se întorc din acest demers sunt perdanți pe toate planurile și putem uita și de USR-PLUS. Dacă USR-PLUS cedează astăzi atunci ei sunt pierduți politic, dar nu pariez pe asta”, a mai declarat Cozmin Gușă.
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, a participat la Băile Tuşnad la conferinţa de lansare a proiectului „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
La conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de Lider de proiect, şi partenerii acestuia: Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Braşov, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.
Proiectul „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România” are o valoare totală de 53.598.950,71 lei şi are ca obiectiv principal estimarea genetică a populaţiei de urs brun din Carpaţii României.
Sursa: DCNEWS.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme. Document
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme Primăria Municipiului Alba Iulia a deschis, miercuri, 11 noiembrie 2026, procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind nivelurile impozitelor și taxelor locale aplicabile în 2027. Documentul, inițiat de primarul Gabriel Pleșa, urmează să ajungă în fața […]
Video | Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei
Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat astăzi, 11 noiembrie 2026, în „mini-Veneția” după ce o avarie majoră a conductei de transport a apei a avut loc și a inundat străzile din zonă. Astfel, […]

