Curier Județean

FOTO | Tabără de marcare și remarcare a traseelor turistice: Aproximativ 40 de voluntari au contribuit la dezvoltarea turismului local și județean

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tabără de marcare și remarcare a traseelor turistice: Aproximativ 40 de voluntari au contribuit la dezvoltarea turismului local și județean

În acest weekend, comuna Bucium din județul Alba a găzduit cea de-a doua tabără de marcare și remarcare a traseelor turistice organizată în acest an, reunind aproximativ 40 de voluntari (adulți și copii), într-un efort comun dedicat conservării și promovării patrimoniului natural și cultural al zonei.

Petrecerea Divorțaților

Tabăra de corturi a fost amplasată în imediata apropiere a Cabanei Negrileasa, situată în proximitatea Poienii cu Narcise de la Negrileasa, unul dintre cele mai spectaculoase obiective naturale din Munții Apuseni. Într-un cadru natural deosebit, voluntarii Asociației de Turism și Ecologie Trascău Corp Zlatna (dar și voluntari neafiliați unei asociații) au desfășurat activități de marcare și remarcare a traseelor turistice, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii montane din zonă.

Pe parcursul taberei, echipele de voluntari au continuat marcarea traseului tematic Via Severvs, identificat prin simbolul triunghi albastru (TA), până în centrul satului Bucium Poieni, traseul care urmează anticul drum roman ce făcea legătura între zonele miniere Zlatna și Bucium. Totodată, au fost montați stâlpi indicatori pe traseul minelor, marcat cu punct roșu (PR), facilitând orientarea turiștilor și accesul către importante obiective istorice și naturale.

Voluntarii au fost împărțiți în mai multe echipe de lucru și au reușit să finalizeze toate sarcinile propuse în timpul estimat. Vremea favorabilă a contribuit la buna desfășurare a activităților, oferind condiții ideale pentru lucrările de teren și pentru spiritul de echipă care a caracterizat întreaga acțiune.

Prin aplicarea de marcaje cu vopsea și intervențiile de remarcare, au fost revitalizate traseele turistice care înconjoară zona Vîlcoi-Negrileasa și fac legătura cu centrul comunei Bucium. Aceste rute oferă vizitatorilor oportunitatea de a descoperi frumusețea autentică a Munților Apuseni, poveștile și legendele locurilor, dar și ospitalitatea oamenilor din zonă.

În centrul comunei Bucium, turiștii pot descoperi elemente culturale și istorice importante, iar dezvoltarea și întreținerea traseelor turistice reprezintă un pas esențial în promovarea patrimoniului local și în susținerea turismului responsabil.

Acțiunea demonstrează încă o dată implicarea comunității și a voluntarilor în protejarea și valorificarea patrimoniului natural al județului Alba, transformând fiecare tabără de marcare într-o investiție în viitorul turismului montan din Apuseni. Acțiunea a fost derulată cu sprijinul Consiliului Județean Alba, se arată într-un comunicat transmis de Adrian Puiuleț, președinte Asociația de Turism și Ecologie Trascău Corp Zlatna.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba Consiliul Județean Alba urmează să aprobe actualizarea costurilor pentru construirea unui pod nou pe DJ107, la km 4+585, care va înlocui structura veche din 1968. Majorarea valorii vine după creșterea cotei standard de TVA. Podul de peste Mureș […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba O urmărire a poliției, un pachet cu peste 32 de grame de canabis aruncat pe spațiul verde și o a doua faptă documentată prin telefonul mobil. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările

Ioana Oprean

Publicat

în

Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările Reabilitarea bisericii reformate din Rădești continuă în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóris. În vederea consolidării turnului, au […]

Citește mai mult