Ştirea zilei

Un nou ajutor pentru copiii cu părinți plecați peste hotare la muncă! Declarația Ralucăi Turcan

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Un nou ajutor pentru copiii cu părinți plecați peste hotare la muncă! Declarația Ralucăi Turcan

Ministrul Culturii, deputatul Raluca Turcan, scrie miercuri că Parlamentul a votat un proiect de lege prin care 150 de milioane euro din fonduri europene vor putea ajunge la copii cu părinții plecați la muncă în străinătate.

„Este un proiect pe care l-am inițiat alături de alți colegi parlamentari, pentru că există zeci de mii de copii în România – posibil chiar până la 150.000 – cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinții lângă ei.

Astfel, prin aceasta lege oferim dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru acești copii. Prin urmare, din toamnă putem ajuta minim 20.000 de copii”, a scris Turcan pe o rețea de socializare.

Copiii ramași acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiune și supraveghere, sunt expuși la mai multe riscuri: abandonul școlar; autoizolarea; apariția tulburărilor emoționale și comportamentale; risc de a se îmbolnăvi; risc de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool etc).

„În mandatul meu de vicepremier și cel de ministru al muncii, alături de ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, am susținut programe punctuale de sprijinire a copiilor, deci și copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Câteva milioane de euro, din fonduri europene, au fost deja direcționate către mai multe organizații non-guvernamentale. Prin aceste proiecte copiii vor putea beneficia de servicii educaționale, suport psihologic, programe de after-school, consiliere vocațională, rechizite și haine pentru școală și alte tipuri de proiecte pentru a se integra la școală și în comunitate. E o investiție crucială în România de mâine, în copiii cu risc sporit de abandon școlar, tulburări psihologice și boli curente”, potrivit lui Turcan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată. Primar: „Spitalul are de recuperat 470.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru servicii medicale mai bune pentru aiudeni”

Ioana Oprean

Publicat

în

Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, a fost trimisă în judecată. Joi, 5 martie 2026, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a făcut precizări publice pe această temă. „Dragi aiudeni, cu un an în urmă semnam decizia de numire a noului manager interimar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public: Contractul prevede și analiza oportunității extinderii transportului local la nivel de areal metropolitan

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public Primăria Alba Iulia a contractat, joi, 5 martie 2026, prin achiziție directă, de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local în municipiul Alba Iulia și a consultanței necesare pentru lansarea procedurii de delegare a […]

Citește mai mult