Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un mega-dosar de proxenetism din Alba rămâne fără interceptările realizate de SRI: 15 inculpați, judecați de aproape 6 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un mega-dosar de proxenetism din Alba rămâne fără interceptările realizate de SRI: 15 inculpați, judecați de aproape 6 ani

După aproape șase ani de la momentul sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de procurori DIICOT Alba Iulia, un mega-dosar de proxenetism și trafic de persoane cu 15 inculpați rămâne fără interceptările realizate de anchetatori cu sprijinul SRI. Decizia a fost pronunțată de Tribunalului Alba în 13 februarie 2023.

Dosarul proxeneților ”de lux” a fost trimis în judecată în 2017, iar până în prezent s-au derulat peste 60 de termene de judecată doar la fond. Judecătorul de la Tribunalul Alba a aplicat o decizie a Curții Constituționale și a stabilit că sute de interceptări realizate de anchetatori cu sprijinul SRI trebuie eliminate din dosar. În aceste condiții, coroborat cu o altă decizie a Curții Constituționale privind teremenele de prescripție, dosarul ar putea fi anulat până la final. Unii inculpați ar putea fi achitați, iar în cazul altora să se constate prescrierea faptelor.

Gruparea de proxeneți, care acționa prin metoda ”lover boy” a fost destructurată în martie 2016, când poliţişti de la BCCO Alba Iulia şi procurori DIICOT au efectuat un număr de 21 de percheziţii domiciliare în zona municipiului Blaj din judeţul Alba şi în judeţul Cluj, iar poliţişti din Germania au realizat cinci percheziţii la locuinţe din zona oraşului Augsburg. Au fost trimişi în judecată, în final, un număr de 15 inculpaţi.

Grupare infracţională organizată

Potrivit DIICOT, liderul grupării, C. B., a început să aibă preocupări pe linia proxenetismului internaţional, acţionând pe relaţia România (de unde proveneau fetele) – Italia (unde se practica prostituţia) în perioada anilor 2001 – 2002. Bărbatul este acuzat în acest dosar că a săvârşit fapte de proxenetism faţă de 24 de tinere, dintre care trei minore. În perioada anilor 2002-2004, acesta l-a atras în această afacere infracţională şi pe fratele său mai mic precum şi pe un prieten de-al său din Blaj. Ulterior, potrivit procurorilor, au aderat şi alte persoane din Alba, constituind practic o grupare infracţională organizată specializată în comiterea de infracţiunilor de proxenetism internaţional şi spălare de bani, grupare cunoscută în zona Blajului.

”Gruparea infracţională a acţionat în principal pe ruta România – Italia, în sensul că fetele recrutate din România, iniţial din zona municipiului Blaj, apoi şi din alte zone ale ţării, au fost exploatate sexual în Italia, în principal în zona oraşelor Modena şi Bologna. De-a lungul timpului în vederea obţinerii unor câştiguri mai mari, gruparea a acţionat şi în alte state, plasând fete la prostituţie în Belgia, în perioada anilor 2008-2009, în capitala Bruxelles, în Luxemburg în cursul anului 2011, precum şi în ultimii ani în Germania şi Austria. De asemenea membrii grupării au plasat fete pentru prostituţie şi în Franţa, la începutul anului 2013. În Germania, membrii grupării infracţionale au acţionat în principal în zona oraşului Augsburg, unde liderii acesteia şi-au achiziţionat fiecare câte un apartament”, se precizează în rechizitoriu.

Potrivit documentului, gruparea infracţională avea o structură ermetică, închisă, pentru a colabora cu membrii acesteia o persoană trebuia să câştige încrederea liderului.

Membrii grupării acţionau conspirat

”Pentru a se proteja de organele de urmărire penală, membrii grupării acţionau conspirat, luându-şi măsuri de prevedere. Astfel, în Italia, fetele nu aveau voie să discute unele cu altele, nu aveau voie să meargă cu clienţi români (în acest caz exista temerea că fata se poate îndrăgosti de client şi deci să plece cu acesta şi să-i denunţe) şi albanezi (exista temerea că aceştia le puteau lua pe fete pentru a lucra pentru ei).

Pentru a păstra legătura cu proxeneţii, fetele primeau de regulă un telefon mobil cu cartelă de România, de pe care aveau voie doar să dea SMS-uri (mesaje pe telefon) către proxeneţi şi să primească SMS-uri, întrucât se temeau să nu fie interceptaţi de autorităţile judiciare italiene. În ultimii ani de regulă inculpaţii păstrau legătura între ei şi cu fetele aflate în relaţia apropiată a grupării, pe Facebook, WhatsApp, alte aplicaţii informatice de acest gen despre care aveau cunoştinţă că nu ar putea fi interceptate”, se mai afirmă în rechizitoriu.

Potrivit anchetatorilor, inculpații au obținut în urma comiterii infracţiunilor sumele de 2.395.988 de lei, respectiv 183.758 de euro. Mare parte din bani au fost ”investiți” în imobiliare și mașini scumpe, fiind, astfel, documentată de anchetatori și infracțiunea de spălare a banilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 decembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 decembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 15 decembrie 2024 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea