Un liceu din Alba va fi renovat cu aproape 5 milioane de euro! Patru clădiri vor fi modernizate cu bani europeni
Un liceu din Alba va fi renovat cu aproape 5 milioane de euro! Patru clădiri vor fi modernizate cu bani europeni
Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia va beneficia de lucrări de modernizare în valoare de aproape 5 milioane de euro, în cadrul unui proiect amplu ce vizează creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru elevi.
Potrivit postării sale pe Facebook, primarul Gabriel Pleșa a semnat recent contractul prin care patru clădiri – liceul, școala generală, internatul și atelierele, cu o suprafață construită desfășurată de aproape 10.000 de metri pătrați – vor face obiectul unor ample lucrări de modernizare. Aceste lucrări au ca scop creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea condițiilor de igienă și confort termic interior, reducerea consumului de gaze naturale combustibile utilizate la prepararea agentului termic pentru încălzire și, implicit, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, se vor reduce cheltuielile cu încălzirea spațiilor pe timp de iarnă și costurile cu climatizarea în perioadele caniculare.
Modernizarea va implica reabilitarea termică completă a celor patru clădiri, inclusiv a pereților exteriori, planșeelor peste ultimul nivel și tâmplăriei exterioare. De asemenea, se vor înlocui corpurile de iluminat, centrala termică și rețeaua de distribuție a agentului termic. Se vor instala sisteme alternative de producere a energiei pentru încălzirea spațiilor, precum pompe de căldură aer-apă, și se va utiliza un sistem cu panouri fotovoltaice. Proiectul mai presupune refacerea acoperișului, inclusiv a sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei și a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitorii tip șarpantă. În plus, liceul va fi dotat cu 5 stații de încărcare pentru mașini electrice.
Contractul de achiziție publică de proiectare și execuție a lucrărilor a fost câștigat de asocierea Lincoln Plus SRL (lider) – Secret Art SRL (asociat) și este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având o valoare de 20.490.500 lei (fără TVA). Termenul de prestare a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor prevăzute în contract este de 14 luni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Urși surprinși la ,,spa” în pădure. Imagini spectaculoase din Parcul Natural Apuseni
Urși surprinși la ,,spa” în pădure. Imagini spectaculoase din Parcul Natural Apuseni Urșii din Apuseni, surprinși într-un „spa” natural din pădure, oferă imagini rare și spectaculoase ale vieții sălbatice. Videoclipul a fost făcut public de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva. Imagini simpatice cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural […]
Benzina, motorina și gazul metan s-ar putea scumpi: Taxa pe dioxid de carbon, motivul principal. Când ar urma să intre în vigoare noile prețuri
Benzina, motorina și gazul metan s-ar putea scumpi: Taxa pe dioxid de carbon, motivul principal. Când ar urma să intre în vigoare noile prețuri Prețurile carburanților și al gazului metan vor crește din 2028, potrivit expertului în politici climatice, Constantin Postoiu, care a explicat într-o emisiune televizată că schimbările posibile atunci când va intra în […]
RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice începând de astăzi. Amenzi de până la 2.000 de lei pentru cei care nu respectă legea
RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice începând de astăzi. Amenzi de până la 2.000 de lei pentru cei care nu respectă legea Noi reguli pentru asigurarea RCA au intrat în vigoare de astăzi, 13 decembrie 2025, aducând sancțiuni concrete pentru cei care nu respectă legea. Nerespectarea obligației de a avea o poliță RCA valabilă […]
