Curier Județean

Un grup de copii din Sebeș a ajutat la prinderea unui hoț – Bărbatul care a sustras o ușă metalică riscă acum să fie cercetat penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Sebeş riscă să fie cercetat penal după ce jandarmii l-au surprins în timp se sustrăgea o uşă metalică.

usa furata sebesAlertat de un grup de copii, marţi, 15 martie, la ora 19.25, un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă în cartierul Lucian Blaga din municipiul Sebeş deoarece exista suspiciunea că o persoană a sustras un bun public. Este vorba de uşa unui gard împrejmuitor confecţionat de administraţia locală în jurul unei ghene de gunoi pentru a împiedica împrăştierea resturilor menajere.

Pe baza informaţiilor oferite de copii, echipajul de jandarmerie a acţionat pentru prinderea suspectului de furt. În scurt timp, la câteva străzi distanţă, a fost observat un bărbat care fugea cu obiectul sustras. Acesta a fost avertizat să se oprească, moment în care şi-a abandonat încărcătura şi a încercat să se facă nevăzut printre blocuri. A fost urmărit de jandarmi şi prins după câteva zeci de metri. Identificat ca fiind C.S. (59 de ani), cu domiciliul în Sebeş, acesta a spus jandarmilor că a sustras respectiva uşă metalică deoarece dorea să o valorifice în interes personal la un centru de colectare a fierului vechi.

În cauză a fost întocmit un proces verbal de constatare care va fi înaintat Poliţiei Municipiului Sebeş pentru continuarea cercetărilor. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura Primăria unei comune de munte din Alba a făcut apel la cetățeni să raționalizeze consumul de apă în următoarea perioadă. „Datorită unor lucrări de mentenanță programate în cadrul companiei Hidroelectrica, la stațiile din zona noastră debitul de apă destinat […]

Citește mai mult

Curier Județean

20 martie | IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia Tinerii care își doresc o carieră în Poliție sunt invitați, vineri, 20 martie 2026, de la ora 13:00, la o sesiune de pregătire sportivă organizată în municipiul Alba Iulia, în sala de Sport a Universității „1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana” Peste 200 de mesteceni au fost plantați, astăzi, pe strada Moților din Aiud, cu ajutorul elevilor Liceului Agricol din Ciumbrud, specializarea „Grădinar urban”, în cadrul […]

Citește mai mult