Actualitate

Un fost premier le-a pus gând rău PENSIILOR SPECIALE: „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la ele, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un fost premier le-a pus gând rău PENSIILOR SPECIALE: „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la ele, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.

Fostul premier Emil Boc, actual primar al Clujului, a afirmat sâmbătă, la sediul PNL, că „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.

„În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a spus Boc.

Acesta a declarat că va susţine în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

„Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (…) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun-simţ”, a mai spus Boc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult

Actualitate

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]

Citește mai mult

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult