Ştirea zilei

Un fost director al OJFIR Alba, un medic veterinar și un fermier din Ighiu, trimiși în judecată de DNA pentru infracțiuni de corupție

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosarul instrumentat de procurori DNA a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 28 decembrie 2017. Persoanele trimise în judecată sunt Farcaș Florian, fost director Oficiului de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Alba până în 2010, medicul veterinar Dumitru Dorin și persoana fizică Giurgiu Gheorghe Ioan.

Cercetările ăn cazuă au început în urmcă cu trei ani. Circa 20 de persoane, suspecți și martori, au fost audiate în 25 noiembrie 2014 la sediul DNA Alba Iulia în urma a 12 percheziţii desfăşurate la persoane fizice şi juridice din judeţul Alba, în cauza penală care viza suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Dosarul este urmarea unei sesizări a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) cu privire la existenţa unei suspiciuni de fraudă împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în legătură cu proiectul „Instalare tânăr fermier Giurgiu Gheorghe – Ioan”, unde solicitantul sprijinului financiar ar fi declarat în fals animalele (ovinele) deţinute ca fiind născute recent, pentru ca prin aceasta animalele să fie încadrate într-o altă categorie de eligibilitate, ceea ce conduce la aprobarea proiectului depus şi la acordarea, în mod injust, a sprijinului nerambursabil, în cuantum de 40.000 euro pe proiect, echivalent în lei.

”În urma cercetărilor efectuate se reține că, la data de 13.01.2012, beneficiarul Giurgiu Gheorghe Ioan a depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), O.J.P.D.R.P. Alba, cererea de finanţare pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu denumirea „Instalare tânăr fermier Giurgiu Gheorghe Ioan”, în cuprinsul căreia a declarat – în fals – că ovinele pe care le deţine în cadrul fermei sale, în număr de 148, sunt născute în perioada 02.02 – 26.02.2011, încadrându-se la categoria „Oi – alte oi”, criteriu care a determinat mărirea, în mod artificial, a dimensiunii fermei din punct de vedere al calculului unităţilor de dezvoltare economică (UDE), împrejurare care a condus, în final, la declararea solicitantului ca eligibil pentru finanţare pe Măsura 112, acesta primind, în urma semnării contractului de finanţare nr. C112021170100229/30.08.2012, prima tranşă a ajutorului financiar din fonduri europene nerambursabile în cuantum de 103.759 lei.

În cuprinsul dosarului cererii de finanţare, solicitantul Giurgiu Gheorghe Ioan a justificat datele de naştere ale ovinelor deţinute în cadrul fermei prin depunerea formularului de mişcare seria C nr. 3520969, întocmit de medicul veterinar Dumitru Dorin, al cărui conţinut a fost modificat, prin introducerea de menţiuni suplimentare faţă de exemplarul original, respectiv menţiunile privind datele false de naştere a ovinelor, în perioada 02.02 – 26.02.2011. Din evidenţele existente în baza de date a Direcţiei  Sanitar – Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor – Registrul exploataţiilor – rezultă datele de naştere reale ale aceloraşi animale din cadrul exploataţiei, respectiv în perioada 2005 – 2008. Din declaraţia suspectului Giurgiu Gheorghe Ioan a reieşit faptul că cererea de finanţare i-a fost întocmită de numitul Farcaș Florian, fost director al OJPDRP Alba până în anul 2010)”, au precizat procurorii DNA în referatul de începere a urmăririi penale.

Cercetările au evidențiat suspiciuni privind comiterea și a altor infracțiuni de către fostul director. ”Farcaș Florian a încălcat prevederile codului de conduită  privind evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, implicându-se, în mod direct, sub paravanul unor firme de consultanţă pe care le gestionează prin interpuşi, în întocmirea de proiecte, care, ulterior, au fost evaluate, respectiv aprobate la plată de către colegi ai săi sau, chiar, de către el însuși,

Astfel, în perioada în care a deţinut funcţia de director al OJPDRP Alba, Farcaș Florian a întocmit, în timpul programului de lucru şi în prezenţa colegilor de birou, diverse proiecte, având asupra sa chiar şi ştampilele beneficiarilor, în scopul autentificării documentaţiilor. În acest mod, Farcaș Florian a întocmit, numai în cursul lunii decembrie 2011, aproximativ 20 proiecte, la un tarif de 500 lei per aplicaţie, care au fost depuse pentru finanţare în cadrul PNDR la selecţia de proiecte din luna aprilie 2012, pe măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri”, s-a mai precizat în referatul procurorilor DNA.

Trimiterea dosarului în judecată nu presupune automat vinovăţia inculpaţilor. Până la pronunţarea unei decizii definitive aceştia beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat” În cadrul ceremoniei militare desfășurate joi, 10 septembrie 2026, la Târgu Mureș, generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, i-a fost conferită Medalia Crucea „Sfântul Gheorghe”, clasa I, una dintre distincțiile militare de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse În urma unui audit financiar efectuat la Primăria Comunei Sâncel, Camera de Conturi Alba a emis o „Opinie contrară” asupra situațiilor financiare consolidate la data de 31 decembrie 2025. Potrivit auditorilor, bilanțul contabil nu oferă o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro Apa CTTA SA Alba Iulia pregătește o achiziție de aproape 1 milion de euro pentru echipamente de ultimă generație destinate reducerii pierderilor din rețelele de apă și intervențiilor la sistemul de canalizare. Operatorul regional a lansat […]

Citește mai mult