Ştirea zilei

Un elev de clasa a IX-a, care și-a ,,bătut măr”un coleg mai mare la Liceul German din Sebeș, a cerut suspendarea exmatriculării. Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Un elev de clasa a IX-a, care și-a ,,bătut măr”un coleg mai mare la Liceul German din Sebeș, a cerut suspendarea exmatriculării. Ce a decis Tribunalul Alba

Tribunalul Alba a respins cererea unui elev de la Liceul German din Sebeș de suspendare a exmatriculării dispuse după ce acesta a agresat fizic un coleg mai mare, în curtea unității de învățământ. Hotărârea a fost pronunțată pe 10 iulie 2026 și a fost contestată cu recurs.

Cazul a pornit de la un incident petrecut pe 11 mai 2026, în jurul orei 11:00, în pauza dintre orele trei și patru, în curtea liceului, la locația din Lancrăm. Potrivit dosarului, între un elev din clasa a IX-a și un coleg din clasa a XII-a a izbucnit un conflict verbal, alimentat de replici schimbate între cei doi.

Elevul din clasa a IX-a i-a aplicat colegului mai mare o lovitură cu piciorul în zona feței, urmată de lovituri cu pumnul. Incidentul a fost observat de un profesor-consilier și de profesorul de serviciu, care au intervenit pentru oprirea agresiunii și acordarea primului ajutor. Din cauza gravității leziunilor a fost sesizat 112, iar elevul agresat a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș.

Conform certificatului medico-legal, victima a suferit multiple leziuni traumatice la nivelul feței și cavității bucale, inclusiv suspiciunea unei fracturi la piramida nazală și leziuni dentare posttraumatice, necesitând 18-20 de zile de îngrijiri medicale.

În urma cercetării disciplinare, consiliul clasei a propus, iar consiliul de administrație al liceului a aplicat sancțiunea exmatriculării cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, la o altă unitate de învățământ. Din documentele depuse la dosar reiese că elevul mai avusese, anterior incidentului, alte abateri disciplinare sancționate prin scăderea notei la purtare, în ianuarie și martie 2026, pentru fumat în clasă, comportament necorespunzător la ore, aruncarea de confetti pe mașina profesorului diriginte și absențe nejustificate.

Părinții elevului au promovat, în numele minorului, atât o acțiune în anularea hotărârii de exmatriculare, cât și o cerere separată de suspendare a executării acesteia, până la soluționarea definitivă a procesului pe fond. În susținerea cererii de suspendare, reprezentanții elevului au invocat, printre altele, nerespectarea procedurii privind consilierea psihopedagogică, lipsa accesului complet la documentele care au stat la baza deciziei, precum și nerespectarea principiului proporționalității, apreciind sancțiunea drept excesivă.

Aceștia au susținut că elevul agresat ar fi exercitat, la rândul său, în timp, acte de bullying asupra reclamantului și a altor colegi, iar în ședința de judecată a fost vizionată, la cererea părții, o înregistrare video invocată în acest sens. Instanța a încuviințat proba, deși liceul s-a opus, arătând că imaginile nu au legătură cu obiectul cauzei, respectiv cu exmatricularea aplicată strict pentru incidentul din 11 mai.

Liceul, prin avocat, a solicitat respingerea cererii, arătând că sancțiunea a fost rezultatul unei proceduri disciplinare desfășurate etapizat, cu respectarea Statutului Elevului, și că afirmațiile privind pretinse abuzuri procedurale nu au fost susținute cu probe concrete. Instituția a precizat că părinții elevului refuzaseră inclusiv semnarea contractului educațional și beneficierea de consiliere psihologică, iar unitatea sesizase Direcția de Asistență Socială și DGASPC pentru constituirea unei echipe multidisciplinare de sprijin.

Analizând cauza, Tribunalul Alba a constatat că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate nu creează o îndoială serioasă asupra legalității hotărârii de exmatriculare. Cu privire la consilierea psihopedagogică, judecătorii au arătat că aceasta este, potrivit Statutului Elevului, o măsură ulterioară aplicării sancțiunii, nu o condiție prealabilă, iar mama elevului refuzase anterior astfel de servicii.

În privința proporționalității, instanța a observat că exmatricularea a survenit după alte sancțiuni mai blânde aplicate anterior și pe fondul unor leziuni grave suferite de colegul agresat, astfel încât măsura nu apare, la o analiză sumară, ca disproporționată. Astfel, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a hotărârii de exmatriculare, din 2 iunie 2026. Litigiul privind anularea propriu-zisă a deciziei de exmatriculare rămâne pe rolul instanței, urmând a fi soluționat separat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

În ciuda reclamațiilor (i)liberale, CNA nu a închis microfonul Carolina TV. Emisiunea ,,Fapte și vorbe”, nu a avut nicio abatere

Ioana Oprean

Publicat

în

În ciuda reclamațiilor (i)liberale, CNA nu a închis microfonul Carolina TV. Emisiunea ,,Fapte și vorbe”, nu a avut nicio abatere O reclamație ajunsă la Consiliul Național Audiovizualului după o ediție a emisiunii ,,Fapte și vorbe”, difuzată de televiziunea regională Carolina TV și realizată de Andrei Barbu, nu a avut rezultatul pe care, probabil, l-ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Lipsă de civilizație la Alba Iulia: Geamuri sparte și crăpate în mai multe stații de autobuz din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lipsă de civilizație la Alba Iulia: Geamuri sparte și crăpate în mai multe stații de autobuz Mai multe stații de autobuz din Alba Iulia se află într-o situație asemănătoare: geamurile au fost sparte, crăpate și arată ca după „război”. Zilnic, locuitorii din oraș care folosesc transportul public sunt nevoiți să aștepte autobuzele în aceste stații, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Transportul județean pe trei rute dinspre Alba Iulia ,,va da gaură” în bugetul călătorilor, după majorarea tarifelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Transportul județean pe trei rute dinspre Alba Iulia ,,va da gaură” în bugetul călătorilor, după majorarea tarifelor Operatorul de transport de călători care „operează” pe rutele Alba Iulia – Coșlariu – Blaj, Alba Iulia – Meteș – Zlatna și Alba Iulia – Blandiana – Acmariu și retur intenționează să „ajusteze” prețurile biletelor și abonamentelor. Tarifele […]

Citește mai mult