Ştirea zilei

Un crescător de oi din Alba în ”Top 10” proprietari de ovine din România

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Emil Petraș, din comuna Fărău, deține peste 4.000 de oi

Comuna Fărău din județul Alba este locul în care s-a dezvoltat una dintre cele mai mari crescătorii de oi din România. Aceasta este deținută de Emil Petraș, din satul Șilea, care a intrat în ”Top 10” proprietari de ovine la nivel național.

Cei mai mari zece proprietari de oi din România au împreună circa 50.000 de animale cu o valoare cumulată de 5 milioane de euro”, se arată în ediția tipărită a Ziarului Financiar. Între aceștia, crescătorul de oi din Alba se află pe locul 9, cu un efectiv de 4.155 de capete.

Contactat telefonic, Emil Petraș a declarat pentru ziarulunirea.ro că a ajuns să se claseze între cei mai mari crescători de oi din România prin muncă asiduă depusă pe o perioadă de peste 13 ani. ”O meserie care îți place nu-i grea, dar meseria noastră ne dă mult de lucru, mai ales iarna, când apar mieii”. Vara cele patru turme pe care le are sunt la păscut și se ocupă de ele doar ajutat de membrii familiei și de 4 ciobani.

Și-a cumpărat 160 de oi în anul 2000, imediat după ce s-a căsătorit iar acum, la doar 35 de ani, are toate motivele să fie mândru de locul fruntaș pe care-l ocupă, atât la nivelul județului, cât și la nivel național.

Emil Petraș a mai spus că pentru mărirea continuă a efectivului de animale îi este de ajutor și subvenția de la stat (care, totuși, este în scădere de la an la an), dar cel mai mult contează că avea deja în proprietate, și ulterior a mai cumpărat, terenuri pentru pășunat, atât în comună, cât și în localitățile din județul Mureș cu care se învecinează satul Șilea.

În ultimii 4 ani acesta nu s-a mai ocupat de livrarea de lapte către procesatori și s-a limitat doar la vânzări de animale. Nu are contracte directe cu firme din străinătate preferând să-și vândă mieii și oile la intermediari care vin să le ridice direct de la stână.

Potrivit datelor de la APIA, pe piaţa zootehnică din România o oaie se tranzacţionează pentru preţuri cuprinse între 80 şi 120 euro în funcţie de rasă. În ultimii trei ani, primii zece proprietari de ovine din România şi-au majorat cu circa 20% efectivele pe fondul majorării contractelor pentru livrarea de lapte procesatorilor, dar şi ca urmare a cererii  de animale la export.

FOTO: zf.ro, sursa APIA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior

Ioana Oprean

Publicat

în

Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]

Citește mai mult